DIICOT: Persoane suspectate de cămătărie ofereau bani gravidelor care erau obligate să doneze alocaţiile copiilor

0

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Sălaj, au efectuat, miercuri, 11 percheziţii la domiciliile unor persoane suspectate de cămătărie şi şantaj care racolau femei însărcinate, le ofereau anumite sume de bani, iar apoi acestea se obligau să le ofere indemnizaţia de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, precizează DIICOT într-un comunicat.

„Procedând în această manieră, membrii grupării au intrat în posesia unor importante sume de bani, bunuri mobile (autoturisme de lux) şi chiar imobile, pe care victimele, urmare a ameninţărilor cu moartea şi a actelor repetate de violenţă, erau obligate să le cedeze în favoarea acestora”, informează DIICOT.

Potrivit Poliţiei Române, cuantumul sumelor acordate sub formă de împrumut variau între 200 de lei şi 13.000 de lei.

„În cazul în care victimele nu reuşeau să îşi plătească datoriile, acestea erau obligate să încheie şi să semneze, în faţa notarului public, diferite procuri, prin care renunţau în favoarea membrilor grupului la toate drepturile financiare prevăzute de lege privind alocaţiile de stat pentru copii minori, alocaţii pentru persoane aflate în plasament / întreţinere, pensiile de handicap, precum şi alte ajutoare sociale. Existau cazuri când reţineau aceste drepturi băneşti fără a avea vreo împuternicire notarială în acest sens”, informează IGPR.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism precizează că gruparea era constituită pe criterii de tip etnic şi familial, inculpaţii fiind cetăţeni români de etnie rromă, între aceştia existând relaţii de rudenie de gradele I sau II.

Membrii grupării acordau împrumuturi cu camătă unor persoane de pe raza oraşului Jibou, judeţul Sălaj, percepând dobânzi de 100% pe lună.

Procurorii DIICOT au identificat până la acest moment un număr de 80 de persoane, victime ale grupului de crimă organizată.

„Procurorii DIICOT au depistat, în flagrant delict, în zona Oficiului Poştal din oraşul Jibou, un număr de patru inculpaţi, în momentul în care aceştia îşi însuşeau ilegal suma de 3.529 lei, reprezentând ajutoare sociale”, se arată în comunicat.

Sumele de bani împrumutate şi dobânzile pretinse erau recuperate prin ameninţări şi acte de violenţă, îndreptate atât împotriva debitorilor, cât şi a familiilor acestora.

Membrii grupării se bucurau de complicitatea a doi angajaţi ai unui oficiu poştal, care îi informau pe aceştia despre data la care se fac plăţile ajutoarelor sociale, pensiilor de handicap şi alocaţiilor de stat pentru copii minori. Sumele de bani le înmânau apoi membrilor grupării, în baza unor acte de identitate originale sau în copie, pe care aceştia le reţineau în mod ilegal de la părţile vătămate odată cu acordarea împrumuturilor.

Au existat şi cazuri când membrii grupului au reţinut cardurile bancare, împreună cu codul PIN şi au extras sumele de bani direct din ATM.

Membrii grupării au intrat în posesia ilicită a unor importante sume de bani, bunuri mobile, (autoturisme), imobile, pe care victimele erau obligate să le cedeze în favoarea acestora, fiind ameninţaţi cu moartea şi supuşi la acte de violenţă repetate.

Potrivit IGPR, în urma percheziţiilor au fost găsite două laptop-uri, cinci telefoane mobile, o brăţară şi cercei din aur, sumele de 12.229 de lei, 1.345 de euro şi 10.000 de forinţi.

În baza mandatelor de aducere emise au fost conduse la sediul DIICOT – BT Sălaj, 17 suspecţi. Totodată, au fost identificate şi audiate 17 părţi vătămate.

În baza probatoriului administrat, a fost dispusă reţinerea pentru 24 ore a 9 membri ai grupării infracţionale, precum şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv ţara, pentru doi dintre suspecţi.

Cercetările în cauză au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Cluj – Napoca, SCCO Bistriţa – Năsăud, SCCO Maramureş şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul BMJ Cluj-Napoca. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către SOS Cluj şi DGIPI.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.