Obama va numi o femeie la conducerea Secret Service

0

Preşedintele Barack Obama va numi un agent veteran din Secret Service, pe Julia Pierson, pentru a fi primul director femeie al agenţiei, a anunţat marţi un oficial al Casei Albe, semnalând dorinţa liderului american de a schimba modul în care se fac lucrurile în acest serviciu dominat de bărbaţi şi care a fost marcat de scandal, notează Associated Press.

Pierson, care a servit cel mai recent în funcţia de şef de personal al Serviciului Secret, va prelua postul de la Mark Sullivan, care şi-a anunţat retragerea luna trecută. Agenţia s-a confruntat cu critici intense în timpul mandatului lui Sullivan pentru un scandal legat de prostituţie în timpul pregătirilor vizitei lui Obama la Cartagena, în Columbia, anul trecut.

În plus faţă de protejarea preşedintelui Statelor Unite, Secret Service investighează de asemenea infracţiuni financiare.
                   
Se aşteaptă ca Obama să anunţe numirea lui Pierson marţi, potrivit oficialului, care a solicitat anonimatul pentru a putea discuta despre acest subiect înaintea preşedintelui. Pierson nu trebuie să fie confirmată de Senat.

Treisprezece angajaţi ai Serviciului Secret au fost implicaţi în scandalul legat de prostituţie de anul trecut. După o noapte de petrecere în staţiunea de la Caraibe, angajaţii au adus femei, inclusiv prostituate, la hotelul unde erau cazaţi. Incidentul a devenit public după ce un agent a refuzat să plătească o prostituată şi perechea a început să se certe pentru plată în holul hotelului.

Opt dintre angajaţi au fost forţaţi să plece din agenţie, trei nu au fost acuzaţi de abateri grave şi cel puţin doi s-au luptat să obţină locul de muncă înapoi.

Incidentul a avut loc înainte de sosirea lui Obama în Columbia şi serviciul a declarat că securitatea preşedintelui nu a fost niciodată compromisă. Dar despre scandal s-a auzit în timpul vizitei lui Obama, umbrind summitul şi punând în poziţie jenantă delegaţia Statelor Unite.

Incidentul l-a determinat pe Sullivan să emită un nou cod de conduită, ce interzice angajaţilor să bea timp de 10 ore după ce încep o deplasare sau când aduc cetăţeni străini înapoi la camerele lor de hotel, aminteşte AP.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.