Corlăţean: România şi Republica Moldova au şansa istorică şi datoria de a pregăti, împreună, viitorul nostru european comun

0

Aşteptările cetăţenilor Republicii Moldova sunt legate în prezent, ca şi cu 95 de ani în urmă, când Basarabia s-a Unit cu Regatul României, de integrarea deplină în familia europeană, a declarat miercuri şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, subliniind că e de datoria Bucureştiului să susţină eforturile Chişinăului de apropiere de UE.

„Sunt onorat să vă pot adresa gândurile mele, în această zi luminoasă din istoria noastră, în care aniversăm 95 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Unire a Basarabiei cu Regatul României. Într-un moment de răscruce istorică, nu doar pentru neamul românesc, dar – cum s-a dovedit ulterior – pentru întregul continent, a fost făcută atunci alegerea clară pentru revenirea la filonul naţional comun, pentru un set de valori şi principii răspunzând aspiraţiilor de libertate şi reprezentativitate ale locuitorilor de peste Prut. Şi acum, ca şi atunci, aşteptările cetăţenilor Republicii Moldova sunt legate de integrarea deplină în familia europeană. Geografic, istoric şi cultural, Republica Moldova a fost şi este, incontestabil, parte a Europei. Ţine de datoria noastră, a României, să confirmăm aceste realităţi şi din punct de vedere politic, prin susţinerea şi împlinirea eforturilor de integrare europeană ale Republicii Moldova”, a afirmat Titus Corlăţean, într-o declaraţie.

El susţine că România şi Republica Moldova au astăzi „şansa istorică şi datoria de a pregăti, împreună, viitorul nostru european comun”.

„Am urmărit cu atenţie eforturile depuse în ultimii ani de Republica Moldova în direcţia integrării europene şi mă bucur să văd că acestea sunt astăzi recunoscute fără rezerve de toţi partenerii noştri europeni. Au fost parcurse în acest răstimp relativ scurt, cu determinare şi curaj, etape importante pe calea consolidării statului de drept, a modernizării de ansamblu a societăţii şi economiei, şi a avansării în direcţia comunităţii democratice europene”, afirmă Corlăţean.

El dă asigurări că România va fi şi pe mai departe alături de Republica Moldova, de cetăţenii acesteia, la fiecare pas făcut pe drumul integrării europene.

„Ştim, din proprie experienţă, cât de greu este acest drum. Dar ştim, în egală măsură, că nu există nici o alternativă care să poată oferi cetăţenilor Republicii Moldova şansa libertăţii şi prosperităţii. Sunt încredinţat că, împreună, putem apropia clipa în care se va împlini destinul european al Republicii Moldova. Mă înclin în faţa memoriei personalităţilor care au făcut posibil momentul 27 martie 1918. Salut generaţiile prezente, care pregătesc şi care vor vedea împlinirea idealului nostru european comun”, spune ministrul de Externe.

Pe 28 martie 1918, unirea provinciei româneşti Basarabia cu ţara-mamă a fost hotărâtă de Sfatul Ţării de la Chişinău (Basarabia), organ legislativ reprezentativ, prin majoritatea absolută a votului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.