Dragnea: Dacă se va modifica statutul PSD s-ar putea să candidez la funcţia de preşedinte executiv

0

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că încă nu s-a gândit la ce funcţie va candida la Congresul PSD, arătând că în cazul în care statutul partidului va fi modificat prin introducerea funcţiei de preşedinte executiv va candida pentru aceasta.

„Dacă vor fi ceva modificări la statut, eventual să se înfiinţeze funcţia de preşedinte executiv, s-ar putea să candidez la această funcţie”, a afirmat Liviu Dragnea, precizând că în caz contrar va rămâne secretar general al PSD.

El a arătat că o va susţine pe Ecaterina Andronescu în situaţia în care aceasta va candida la funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti sau la cea de vicepreşedinte naţional.

„Este posibil să fie opt vicepreşedinţi aleşi la nivel regional – câte unul pe fiecare regiune de dezvoltare – opt vicepreşedinţi la nivel naţional şi patru locuri de vicepreşedinţi pentru femei”, a spus secretarul general al PSD.

Liviu Dragnea participă joi la Conferinţa anuală anticorupţie, organizată la Palatul Parlamentului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.