Magistrala V a metroului, construită şi cu bani din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

0

Guvernul va putea utiliza banii obţinuţi din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite Romaniei la nivelul Uniunii Europene pentru proiecte urgente, cum ar fi Magistrala V a metroului, potrivit unei ordonanţe adoptate miercuri în şedinţa Executivului.

„Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se propune instituirea unui mecanism de finanţare flexibil, astfel încât sumele obţinute din comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră să poată fi utilizate pentru proiecte urgente, care se încadrează în categoria prevăzută de articolul 10 alineat 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003”, detaliază Biroul de presă al Guvernului.

Astfel, în timpul anului, pe baza proiectelor şi a sumelor anuale aprobate acestora de către Guvern, Ministerele beneficiare pot solicita Ministerului Finanţelor Publice majorarea, la o poziţie distinctă, a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat precum şi a bugetelor ordonatorilor principali de credite beneficiari, cu suma alocată finanţării proiectelor.

„Totodată, în vederea urgentării acestor proiecte, se propune alocarea sumei de 104.000 mii lei Ministerului Transporturilor pentru finanţarea în anul 2013, a proiectului de investiţii ‘Magistrala V Metrou Etapa I-a Drumul Taberei – Universitate’ în vederea decongestionării traficului şi a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, acest proiect încadrându-se în lista destinaţiilor pentru care pot fi utilizate veniturile obţinute din comercializarea certificatelor prevăzute de art. 10 alin. 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 octombrie 2003”, menţionează Executivul.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.