Ponta: Cumpărătorii caselor RA-APPS pot decide dacă păstrează chiriaşii sau îi dau afară

0

RA-APPS va scoate la vânzare toate imobilele, inclusiv cele închiriate cu un contract în vigoare, urmând ca noii proprietari să decidă dacă păstrează chiriaşii sau îi dau afară, a declarat miercuri premierul Victor Ponta.

„Dacă se găseşte cumpărător mâine, mâine vindem casa şi chiriaşul trebuie să plece în termenul legal. RA-APPS va scoate toate casele la licitaţie cu chiriaşi în ele, iar noul proprietar păstrează chiriaşul şi încasează chiria sau îl dă afară. E simplu. /Chiriaşii/ nu au niciun drept de a rămâne în locuinţă”, a precizat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă, după şedinţa de Guvern.

Pe de altă parte, el a spus că apartamentele RA-APPS nu ar trebui să rămână nelocuite înainte de a fi vândute, deoarece acest lucru ar presupune cheltuieli pentru Regie.

„Până se găseşte un cumpărător, cei care stau măcar plătesc întreţinerea şi chiria”, a afirmat premierul.

Întrebat dacă a discutat cu primarul general al Bucureştiului Sorin Oprescu despre imobilele care vor trece la Primăria Capitalei, Victor Ponta a spus că este vorba de aproximativ 140 de imobile.

„Sunt cele care acum câţiva ani, în 2008, trebuiau să treacă la Primărie. Şi mai sunt vreo opt sau nouă, despre care am discutat cu domnul primar. Sunt cazuri speciale, de exemplu cel al domnului Ilie Ilaşcu şi al grupului din care a făcut parte şi eventual două-trei cazuri mai cunoscute”, a adăugat Ponta.

El a precizat că ambasadele, de la care se încasează chirii ”foarte bune” rămân la RA-APPS.

„În plus, nu poţi să dai afară ambasadele. RA-APPS rămâne cu blocul din strada Eminescu şi cu vilele de protocol pentru preşedinte, şefii Camerelor Parlamentului, prim-ministru, oaspeţi străini. Este vorba de Neptun, Predeal, Covasna şi mai este o vilă la Olăneşti”, a detaliat primul ministru subliniind că restul caselor vor fi toate vor fi scoase la vânzare.

RA-APPS va scoate la vânzare 694 de imobile şi va păstra 64 pentru demnitari.

Jumătate din sumele obţinute prin vânzarea imobilelor proprietate privată a statului aflate în administrarea RA-APPS va ajunge la bugetul de stat, urmând ca aceşti bani să fie alocaţi pentru cheltuieli de investiţii, în timp ce un procent de 50% va rămâne la dispoziţia Regiei pentru lucrări de modernizări şi investiţii.

Prevederea este inclusă în ordonanţa de urgenţă privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, a imobilelor proprietatea Regiei, adoptată săptămâna trecută de Guvern.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.