Preşedintele Băsescu: Transferarea Metrorex la Primăria Capitalei va avea probleme

0

Preşedintele Traian Băsescu consideră că transferarea Metrorex la Primăria Capitalei va avea probleme, pentru că municipalitatea nu va putea acoperi experienţa în acest caz dobândită de Ministerul Transporturilor.

„O să fiu cinstit, metroul transferat la Primăria Capitalei va avea probleme. (…) Este adevărat, o să-mi spuneţi că Primăria Capitalei are RATB. Eu am fost primar şi ştiu ce înseamnă să gestionezi un gigant ca RATB. Numai că la RATB, dacă ai bani de investiţii, mai cumperi nişte autobuze şi le pui să meargă pe bulevarde. La Metrorex, dacă ai bani de investiţii, faci tunele din astea complicate în care trebuie să ţii un nivel de securitate extrem de ridicat. Experienţa dobândită în Ministerul Transporturilor nu poate fi acoperită de Primăria Capitalei. Eu am fost primar şi venind de la Ministerul Transporturilor am spus că nu vreau să aud de metrou la Capitală, ştiind complexitatea problemelor pe care le ridică metroul”, a declarat preşedintele, la B1 tv.

El a opinat că personalul de la Metrorex nu ar trece la Primăria Capitalei, adăugând că cea mai mare parte a mecanicilor şi a personalului de siguranţă provine de la Calea Ferată.

La începutul lunii martie, reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Lucrătorilor de la Metrou (USLM) au protestat în faţa Ministerului Transporturilor, iar apoi în Piaţa Victoriei, una dintre problemele revendicate de ei fiind legată de statutul Metrorex, în condiţiile în care există informaţii conform cărora metroul ar urma să fie transferat la municipalitate în perioada următoare.

„În condiţiile în care sunt informaţii că Primăria Capitalei are datorii de 500 de milioane de euro, ne întrebăm de unde se vor găsi fonduri şi pentru administrarea Metroului. În principiu, noi nu suntem împotriva transferării Metroului, însă vrem să ştim exact ce se va întâmpla cu angajaţii noştri şi cum va arăta acordul social ce trebuie încheiat în aceste condiţii”, spunea unul dintre protestatari.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat înainte de începerea protestelor că Metroul nu va trece în subordinea municipalităţii decât după ce vor avea loc discuţii şi negocieri cu partenerul social şi că nu va negocia cu sindicatul sub presiunea protestelor din stradă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.