Şeful CSM: Morar nu este în incompatibilitate; mandatul la CCR începe la data depunerii jurământului

0

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt-Hăineală, a declarat joi că Daniel Morar nu este în niciun fel de stare de incompatibilitate întrucât mandatul de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR) începe la data depunerii jurământului, adică ulterior datei de 8 iunie.

„Nu vorbim de niciun fel de incompatibilitate”, a afirmat şeful CSM.

Întrebată, la sediul CSM, dacă înainte de începerea mandatului de judecător la CCR Daniel Morar este obligat să îşi dea demisia din magistratură, Hăineală a susţinut că nu există această obligaţie.

„Nu este obligat, există două dispoziţii legale: articolul 69 din Legea 47/1992 şi articolul 33 punctul 15 din Legea 303/2004 care prevăd că în cazul judecătorilor şi procurorilor care sunt numiţi la CCR la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituţională aceştia îşi pot relua în funcţie de voinţa lor postul în magistratură, deci este practic o suspendare sui generis din calitatea de magistrat, dar care survine începerii mandatului la CCR care nu este data decretului prezidenţial sau a hotărârilor Senatului sau a Camerei Deputaţilor, ci data depunerii jurământului. Repet, 8 iunie 2013”, a explicat Hăineală.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de numire a lui Daniel Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională pentru un mandat de nouă ani, începând cu data de 9 iunie.

Decizia lui Traian Băsescu vine ca urmare a faptului că, în luna iunie, expiră mandatul la CCR al lui Axinte Gaspar, care a fost numit de Preşedinţie.

Începând cu 2 octombrie 2012, Daniel Morar a preluat pentru o perioadă de şase luni interimatul în funcţia de procuror general al României.

Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât luni, cu unanimitate de voturi, detaşarea începând cu data de 2 aprilie a lui Daniel Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al PÎCCJ.

Senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu susţine că Daniel Morar se află în conflict de interese, punctând că CSM a săvârşit o „ilegalitate gravă” prin detaşarea acestuia în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al PÎCCJ.

Şi preşedintele Comisiei juridice din Senat, fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu, consideră că procurorul general interimar al României, Daniel Morar, ar trebui să demisioneze din această funcţie, precum şi din cea de membru de drept al CSM odată ce a fost numit judecător al Curţii Constituţionale, dacă nu pentru a evita o stare de incompatibilitate, măcar din ‘respect’ pentru rolul judecătorilor CCR

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.