Urmează marea mahmureală?

0

Turbulenţele înregistrate pe scena economică şi politică internaţională au început să ridice serioase semne de întrebare legate de corelaţia care mai există între starea reală a economiei şi ceea ce se întâmplă pe pieţele de capital. Întrebările au la bază constatarea că, de regulă, între cele două există o strânsă corelaţie. Numai că, în ultima perioadă, în ciuda numeroaselor semnale negative venite din economia reală, pieţele de capital sunt efervescente, marcând maxim istoric după maxim istoric. Va mai dura mult această euforie sau de ne apropiem de momentul în care, ca şi în 2007, vom asista la o corecţie severă a indicilor pieţelor de capital?

Dănuţ Dudu

 

  • Indicatorii macroeconomici – oglinda economiei?

Pentru a încerca să găsim un răspuns la întrebarea de mai sus vom analiza împreună câţiva dintre indicatorii macroeconomici consideraţi relevanţi pentru starea de sănătate a oricărei economii. Şi pentru că ceea ce ne interesează direct este soarta Europei versus cea a SUA, în cele ce urmează ne-am rezumat la comparaţia între elementele macroeconomice şi de plată ale celor două regiuni.

Pentru început să luăm în discuţie rata şomajului în cele două regiuni, indicator care ni se pare mai relevant decât alţi indicatori cum ar fi, de exemplu, PIB-ul. Opţiunea noastră se bazează pe faptul că oamenii aflaţi în şomaj îşi reduc substanţial cheltuielile. În acelaşi timp, cei care mai au un loc de muncă încep să fie îngrijoraţi de stabilitatea lor profesională şi îşi diminuează, la rândul lor, cheltuielile.

Aceşti factori însumaţi se reflectă la nivelul consumului general care este principalul motor de creştere economică. Aşa că, dincolo de orice alte cifre macroeconomice rata şomajului poate fi un indicator relevant pentru starea de sănătate a oricărei economii.

Analizând graficul următor, se poate observa că la începutul crizei economice din 2007-2008, rata şomajului în Europa era mai ridicată decât cea din zona SUA cu peste 3%, ceea ce poate fi interpretat ca un semn de slăbiciune a economiei europene în raport cu cea americană.

 

La finalul crizei, în 2009, rata şomajului în cele două zone era comparabilă, plasându-se în jurul valorii de 9,5%, pentru ca până la finele lunii octombrie rata şomajului în SUA să crească până la valoarea record de 10,2%. Evoluţia ulterioară a acestui indicator în cele două regiuni se poate explica mai ales pe baza politicilor de redresare economică aplicate în cele două zone.

Dacă liderii europeni s-au bazat pe programe de austeritate ce au agravat criza economică (în acest moment rata şomajului în zona euro este de 11,7%), administraţia Obama a mizat pe o revenire economică bazată pe injecţie permanentă de capital (programele de relaxare fiscală a FED), ceea ce a permis coborârea ratei şomajului până la valoarea de 7,9%.

Pârghiile folosite de liderii americani au permis nu numai “exportul” crizei pe baza unei devalorizări controlate a dolarului, dar şi crearea de noi locuri de muncă, susţinând astfel consumul.

Cu toate acestea, dacă analizăm evoluţia numărului de noi locuri de muncă comparativ cu rata şomajului şi aşteptările consumatorilor americani, se pot constata următoarele:

–          Creşterea ratei şomajului în SUA, după criza din 2007-2008, este generată de o prăbuşire a numărului de locuri de muncă nou create. Situaţia este normală în condiţiile în care după demararea programelor de relaxare fiscală implementate de FED a fost necesar un interval de timp pentru “amorsarea” economiei.

După acest interval de recuperare, numărul noilor locuri de muncă a crescut exploziv ceea ce a permis şi o revenire a încrederii consumatorilor în economia americană, astfel încât în trimestrul IV al lui 2012 aceasta atingea un nivel de 84.9 (maximul istoric înregistrat în perioada analizată este de 98 pct, atins în ianuarie 2007).

Deşi la începutul anului 2013, pe fondul tensiunilor din Europa şi a disonanţelor din politica americană, încrederea consumatorului a înregistrat o uşoară tendinţa descendentă, stabilizarea pieţei muncii a permis o revenire a încrederii în economia americană.

 

–          Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre zona europeană unde, pe fondul acutizării crizei datoriilor suverane cu multiplicarea nemulţumirilor sociale datorate politicii de austeritate impuse de Bruxelles, după 2011, se constată o scădere agresivă a încrederii în economia europeană.

 

  • Pieţe de capital vs realitatea economică

 

Aceste elemente s-au reflectat cel mai bine în ceea ce se cunoaşte ca fiind indicatorul climatului de afaceri în cele două zone.

În graficul următor am pus în balanţă indicele ZEW pentru Germania (motorul economic al Europei) cu cel omonim calculat pentru SUA. În acelaşi timp am luat în calcul evoluţia pieţelor de capital americane şi europene în perioada 2007 – 2013.

Se poate observa că, în ciuda faptului că economia germană a fost mai constantă în evoluţie, comparativ cu cea americană, pieţele de capital au reacţionat contrariant în raport cu aceşti indicatori.

Mai mult, piaţa americană este euforică în ciuda faptului că indicele “Bussines inventories” (comenzile pentru industrie) este în scădere. În acelaşi timp, chiar dacă indicele ZEW al încrederii în economia germană este în creştere, indicele Eurostoxx care reflectă evoluţia globală a pieţelor de capital europene este într-o mişcare laterală, ezitantă, explicabilă prin turbulenţele financiare din zonă.

Pentru a simplifica lucrurile în cele ce urmează ne vom axa doar pe analiza pieţelor de capital americane deoarece acestea sunt, de cele mai multe ori, cele care dau tonul evoluţiei globale a burselor.

Este normal ca fiecare actor al vieţii economice să-şi pună întrebarea până unde mai pot creşte bursele.

Un posibil răspuns a fost dat în 1993 de bursa din Chicago (CBOT) care a rezolvat această cuantificare a întrebării creând indicatorul de sentiment VXO (numele VIX-ului vechi) pentru indicele S&P 100, ameliorat şi numit VIX, în septembrie 2003 pentru o mai mare cuprindere a pieţei americane (indicele S&P 500) cu începere de tranzacţionare a contractelor VIX Futures în 2004.

VIX-ul este indicele de volatilitate (Engl. CBOE Volatility Index – $VIX) care calculează volatilitatea „aşteptată”, numită şi „implicată”, pe o perioadă de 30 de zile, cunoscut de trader ca şi “indicele fricii” deoarece el reflectă, într-o anumită măsura starea de spirit a tragerilor.

Din punct de vedere practic, valorile extreme care trebuie luate în consideraţie sunt:

–          Oscilaţii ale VIX, în jurul valorii de 18, reflectă un comportament tern al pieţei de acţiuni SUA, dar care nu este conştientă de pericolul de scădere a ei, care ar putea surveni şi ar invada în mod dezastruos acest calm aparent;

–          Dacă VIX depăşeşte valoarea de 40 în situaţiile de frică extremă, aceasta poate duce chiar la panică dezastruoasă;

–          O valoare a lui VIX cuprinsă între 18 şi 40 reflectă menţinerea trendului din perioada respectivă, trend care poate fi ascendent sau corectiv. Numai că intersecţii ale graficului VIX cu cel al indicelui SP 500 semnalizează probabilitate crescută a inversării de trend şi din acest motiv jucătorii experimentaţi sunt atenţi la aceste semnale.

În graficul următor în care am suprapus evoluţia VIX peste cea a indicelui SP500, am marcat momentele de intersecţie ale celor doi indici, dar şi valorile extreme menţionate anterior.

Se poate observa că în perioada 2007-2008 indicele VIX a înregistrat o creştere din ce în ce mai agresivă, astfel încât după intersecţia celor doi indici, VIX a ajuns relativ rapid la valoarea de 58,89 pct, momentul panicii generalizate din pieţele de capital. Ce s-a întâmplat? Totul este istorie…

 

Revenind la momentul actual, prezenţa indicelui VIX în zona de acalmie de sub valoarea de 18 pct, după intersecţia ce a confirmat continuarea trendului ascendent, lasă să se înţeleagă că participanţii la piaţă sunt în continuare optimişti, aşteptându-se la continuarea trendului ascendent al pieţelor de capital americane.

Este perioada în care majoritatea investitorilor susţin că piaţa acţiunilor va continua fără probleme trendul ascendent existent şi că a marca profitul în acest moment este o prostie. Din punctul lor de vedere este cazul să rişte o sumă şi mai mare de bani pe piaţa de capital.

Orbiţi de profit, aceştia refuză să mai fie atenţi la semnalele din economia reală, bazându-se exclusiv pe optimismul generalizat. Ceilalţi însă încep să se pregătească pentru o inversare a trendului, schimbarea putând fi tot atât de rapidă şi de violentă pe cât a fost ascensiunea de până acum.

 

Catalizatorul unei astfel de răsturnări de situaţie poate fi orice element macroeconomic sau situaţie geopolitică tensionată. Pentru a înţelege la ce ne referim priviţi graficul de mai sus şi încercaţi să suprapuneţi evoluţia celor doi indici peste informaţiile macroeconomice şi geopolitice pe cale le cunoaşteţi.

Divergenţa dintre indicele american şi cel european poate fi, de exemplu, declanşatorul unei astfel de situaţii, cu atât mai mult cu cât globalizarea pieţelor financiare obligă participanţii la luptele de acolo să fie extrem de atenţi şi la ceea ce se întâmplă în grădina vecinului. Iar dacă nu sunteţi convinşi, încercaţi să evaluaţi impactul ştirilor din zona europeană şi cea americană asupra pieţelor de capital.

 Dănuţ Dudu

 

DISCLAIMER. Informaţiile incluse în acest material nu reprezintă recomandări de achiziţie sau vânzare de valori imobiliare sau alte titluri de valoare ci oferă informaţii şi opinii care să permită oricărui investitor să ia decizii investiţionale independent şi pe propriul risc. Orice strategie, grafic sau informaţie sunt mai curând modele de estimare şi nu garantează reuşita oricărui tip de tranzacţie iniţiată de cititorii acestui material. Datele prezentate sunt obţinute din surse considerate de încredere, dar corectitudinea şi completitudinea acestora nu poate fi garantată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.