Ponta: Îmi pare rău că preşedintele şi-a asumat rolul de om care trage frâna la schimbarea în bine a României

0

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, că a primit răspunsul Comisiei de la Veneţia ca urmare a solicitării sale privind procesul de revizuire a Constituţiei şi a criticat faptul că preşedintele Traian Băsescu a susţinut, cu o seară în urmă, că le va recomanda românilor să nu se prezinte la referendumul de revizuire a Legii fundamentale dacă nu se acceptă reducerea numărului de parlamentari.

Într-o intervenţie telefonică la România tv, Victor Ponta a spus că acest comportament „se înscrie într-un tip de sabotaj” la orice idee de modernizare a României.

Ponta spune că în acest fel şi-a ales şi sloganul pentru referendum: „Veniţi să votaţi împotriva a ceea ce v-a spus Băsescu” – premierul subliniind că în acest fel se va realiza şi cvorumul pentru modificarea Constituţiei prin referendum.

„Singurul lucru de aseară, din declaraţiile preşedintelui, (…) singurul lucru cu adevărat important şi singurul lucru pe care îl critic cu toată tăria este o altă declaraţie iresponsabilă a preşedintelui e că îi îndeamnă pe români să boicoteze referendumul de modificare a Constituţiei. O să rămânem 20 de ani cu aceeaşi Constituţie care şi-a dovedit punctele slabe doar că nu vrea dl. Băsescu mi se pare o iresponsabilitate. Pe de altă parte, deja mi-am făcut sloganul pentru referendum – „veniţi să votaţi împotriva a ce v-a spus Băsescu” – şi vă garantez că o să facem cvorum. (…) Apelul de aseară al preşedintelui se înscrie realmente într-un tip de sabotaj la orice modernizare şi schimbare a României. (…) Îmi pare rău că preşedintele Traian Băsescu şi-a asumat acest rol, de omul care trage frâna la schimbarea în bine a României”, a afirmat Victor Ponta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.