Ponta: Nu se atinge nimeni de DNA şi ANI; nu se va adopta nicio măsură care să le afecteze independenţa

0

Premierul Victor Ponta a afirmat vineri că ‘nu se va atinge nimeni de DNA şi de ANI’ iar independenţa acestor două instituţii nu va fi lezată în viitor prin niciun act legislativ sau constituţional.

Prezent la Conferinţa anuală anticorupţie, Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a reiterat că speră ca în cursul săptămânii viitoare să numească noul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând ca ulterior să fie aplicate mai multe măsuri pentru ‘descongestionarea’ atribuţiilor DNA.

‘Stabilitatea instituţiilor – ANI, DNA – cred că trebuie să existe în continuare. Nu s-a adoptat şi nu se va adopta niciun fel de măsură legislativă sau constituţională care să afecteze în vreun fel independenţa sau funcţionarea acestor instituţii. Nu se atinge nimeni de DNA şi ANI. Cred în parteneriatul cu aceste două două instituţii. După cum ştiţi, nu doar că nu s-a adoptat nici un fel de act normativ care să lezeze independenţa DNA, dimpotrivă, chiar cred şi sper ca săptămâna viitoare să avem un nou procuror-şef al DNA, care să asigure şi stabilitatea Direcţiei”, a spus premierul.

El a menţionat că a discutat cu Secţia de procurori a CSM, inclusiv cu Daniel Morar, şi că aşteaptă de la aceştia o măsură pentru „descongestionarea atribuţiilor DNA, instituţie care a căzut în pericolul supraaglomerării”.

„Eu nu vreau să propun nimic, ei trebuie să propună ce anume consideră ei că reprezintă într-adevăr marea corupţie şi trebuie să rămână în competenţa DNA şi ce anume se poate trimite către parchetele obişnuite, pentru a nu mai fi în situaţia când ai 50 de dosare şi e clar că nu ai timp să lucrezi la ele’, a afirmat Ponta.

Şeful Guvernului a adăugat, legat de activitatea Agenţiei Naţionale Anticorupţie, că speră ca toate actele normative care cuprind în textul lor reglementări privind stările de incompatibilitate sau de conflict de interese să fie unificate într-un aşa-numit ‘Cod al incompatibilităţilor’.

‘Vă pot spune că am avut o discuţie extrem de bună – şi în care cred foarte mult – atât cu preşedintele ANI şi sper să avem în curând un Cod al incompatibilităţilor. Avem vreo 200 de legi în care sunt prevăzute tot felul de incompatibilităţi şi chiar dacă eşti un geniu juridic, ceea ce nu le putem cere parlamentarilor, la un moment dat rişti să calci pe una din cele 200 sau 2.000 de situaţii de incompatibilitate sau de conflict de interese. Voi susţine propunerea ANI de a codifica şi de a spune foarte clar care sunt situaţiile în care un parlamentar se află în conflict de interese sau în incompatibilitate’, a mai spus premierul.

Conferinţa anuală anticorupţie (28 – 29 martie) a fost organizată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în colaborare cu Ministerul Justiţiei.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.