Premierul doreşte să discute cu preşedintele despre numirea procurorilor, pentru ca noile propuneri să nu fie respinse

0

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că doreşte să discute cu preşedintele Traian Băsescu şi cu secţia de procurori a CSM despre propunerile pentru şefia Parchetului General şi a DNA, astfel încât să se cadă de acord asupra unor persoane care să nu mai fie respinse.

„Deocamdată nu există nicio înţelegere (în ce priveşte numirea procurorilor, n.r.), însă eu, ca ministru al Justiţiei interimar, voi căuta, discutând cu secţia de procurori de la CSM şi preşedintele, să avansez două nume care să nu mai fie respinse, cum au fost respinse cele două propuneri anterioare, că altfel ne jucăm aşa de-a propunerile şi de-a respingerile. Şi să fie acceptate – acesta e motivul pentru care trebuie să mă consult, ca să nu mai fac propuneri doar ca să mă aflu în treabă, pe care oricum le respinge domnul Băsescu, chiar dacă i-aş pune pe Sfinţii Petru şi Pavel. Dacă nu sunt discutaţi înainte, domnul Băsescu le va găsi ceva în biografie sau în procedură şi va respinge”, a spus Victor Ponta, la România TV.

El a adăugat că se va încerca săptămâna viitoare găsirea a doi procurori în privinţa cărora să existe un acord al celor trei părţi implicate instituţional. În acest sens, Ponta a precizat că nu poate estima un termen pentru numirea procurorilor, deoarece nu este singurul care decide. A menţionat însă că îşi doreşte ca numirile să fie făcute cât mai repede, deoarece situaţia de interimat generează nesiguranţă.

„Situaţia domnului Morar este o situaţie neclară juridic. Expiră interimatul pe 3 aprilie, dacă nu mă înşel (…) şi nu aş vrea ca deciziile procurorului general să poată fi atacate”,a afirmat Ponta.

Premierul a mai declarat că nu doreşte să expună două persoane la un tratament nedrept, astfel încât după ce au fost nominalizate, să fie respinse. În ce priveşte varianta unei rocade, astfel încât Daniel Morar să fie numit la Parchetul General şi Codruţa Kovesi la DNA, Ponta a spus că dacă ar fi fost de acord cu această propunere, acest lucru s-ar fi întâmplat demult.

În contextul în care preşedintele Traian Băsescu a catalogat mandatul Monei Pivniceru la justiţie ca fiind o „catastrofă”, premierul a declarat că Pivniceru a fost un foarte bun ministru al justiţiei, într-o perioadă dificilă, făcând faţă cu brio provocărilor.

„Aprecierile domnului Băsescu ştiţi şi dvs. cât valorează. Odată zice de bine, odată zice de rău de aceeaşi persoană. După aia le reevaluează”, a spus Ponta, adăugând că sondajele nu îl creditează pe şeful statului cu prea multă încredere.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.