Ponta: Ministrul Sănătăţii va prezenta săptămâna viitoare o informare vizând medicamentele oncologice

0

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va face o informare în Guvern, la începutul săptămânii viitoare, despre problemele legate de achiziţionarea medicamentelor oncologice, a anunţat vineri premierul Victor Ponta.

„Unifarm este acum societatea care are fondul de rulment. S-au întâmplat nişte lucruri extrem de urâte, în sensul în care din momentul în care am dat acei bani s-au mărit preţurile la care se aduceau medicamentele, au început să apară unele, să dispară altele, însă sistemul începe să funcţioneze mult mai bine. Ceea ce ţinea de mine – să punem la dispoziţie acea sumă de bani şi, dacă va fi cazul, punem şi alte sume de bani, le luăm din altă parte – însă sistemul până la urmă e făcut de oameni”, a afirmat Victor Ponta, într-o emisiune la Antena 3.

Premierul s-a referit astfel la o ordonanţă de urgenţă, adoptată de Guvern pe 30 ianuarie, care oferea Companiei Unifarm, din subordinea Ministerului Sănătăţii, posibilitatea de a contracta un împrumut în valoare de 800.000 de euro din Trezorerie, pentru a achiziţiona medicamente oncologice.

Ponta a evocat, în context, un caz în care conducerea spitalului a refuzat să îi dea pacientului medicamentele necesare, păstrându-le „în dulăpior”.

„La Unifarm nu se găseau aceste medicamente. Acum Unifarm, cu acei bani pe care i-am pus la dispoziţie le-a achiziţionat. Ce fac managerii de spital? Am trimis în control şi medicamentele erau în dulăpiorul medicului”, a precizat Ponta, arătând că legea nu îi permite ministrului Sănătăţii să îl demită pe managerul unui spital.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.