Dosarul fraudei de 15 milioane euro: Suspecţii au finanţat în 2008 campania lui Daniel Ruse la primăria Olteniţa

0

Membrii grupării infracţionale cercetaţi de procurorii DIICOT într-un dosar cu prejudiciu de 15 milioane de euro au finanţat campania electorală a omului de afaceri Daniel Ruse care a candidat la primăria Olteniţa în 2008 şi în schimb i-au cerut acestuia trecerea unor terenuri din extravilan în intravilan, potrivit unor informaţii remise duminică de surse judiciare.

Conform informaţiilor publicate în presă, Daniel Ruse este un afacerist local din Călăraşi care la alegerile locale din 2008 a candidat independent la Primăria din Olteniţa şi a ieşit pe locul al patrulea cu 9,24% din voturi.

„Membrii grupului infracţional organizat, structurat pe paliere de execuţie, au realizat o activitate infracţională conexă faptelor pentru care se efectuează cercetări în dosarul penal instrumentat de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti, privind comiterea unor fraude bancare de proporţii, sub coordonarea liderilor Mihai Stan şi Ruse Daniel”, a precizat DIICOT într-un comunicat dat publicităţii duminică.

Procurorii DIICOT au efectuat duminică 80 de percheziţii în localitatea Sinteşti din judeţul Ilfov pentru destructurarea unui grup infracţional organizat care prin evaziune fiscală, înşelăciune şi spălare de bani a produs un prejudiciu de 15 milioane de euro, informează DIICOT.

Astfel, o parte din membrii grupării acordau împrumuturi percepând dobânzi cuprinse între 7% şi 40% pe lună, fără a declara organelor fiscale veniturile astfel realizate. Sumele de bani împrumutate şi dobânzile pretinse erau recuperate ulterior prin contractarea de către debitori a unor împrumuturi bancare, creditele fiind obţinute prin utilizarea unor documente falsificate.

Procedând în această manieră, membrii grupării au cauzat un prejudiciu estimat la peste 15 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, sunt efectuate cercetări faţă de 38 de învinuiţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani. Învinuiţii vor fi audiaţi de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi, urmând a fi dispuse măsurile legale în cauză faţă de aceştia după finalizarea audierilor.

Acţiunea este derulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Călăraşi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.