Michelin nu pleacă din Grecia, dar creează o nouă zonă cu sediul la Bucureşti

0

Compania Michelin, primul producător de anvelope din lume, contrazice oficial zvonurile recente potrivit cărora intenţionează să-şi închidă filiala din Grecia, potrivit unei informaţii publicate sâmbătă pe site-ul news.pathfinder.gr.

„Michelin nu va închide filiala sa din Grecia. În schimb, Michelin intenţionează să îşi consolideze prezenţa pe termen lung pe pieţele ce au perspective de creştere, iar Grecia este una dintre ele”, a declarat David Jean, directorul comercial Michelin Grecia.

Michelin, explică David Jean, îşi propune să creeze o zonă comercială nouă. Această nouă zonă comercială este denumită „Europe Centrale Sud” şi include, împreună cu Grecia ce are o poziţie dominantă, Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, FYROM /Macedonia n.r/, Croaţia, Cipru, Ungaria, Muntenegru, România, Serbia şi Slovenia. Administraţia centrală a zonei comerciale va avea sediul la Bucureşti.

„Această nouă organizare nu va afecta activităţile comerciale zilnice din Grecia şi nimic nu se va schimba pentru consumatori şi clienţi. Echipele de vânzări Michelin din Grecia vor continua să-şi servească clienţii cu aceleaşi servicii de calitate şi produse”, subliniază el.

Mai mult decât atât, Grecia va fi cea mai importantă piaţă pentru Michelin din noua zonă comercială, a mai precizat David Jean, adăugând că „scopul acestei noi organizaţii este asigurarea celui mai eficient management de vânzări în beneficiul consumatorului final. De aceea, gestionarea comercială a vânzărilor în aceste state /şi de stabilire a preţurilor/ va avea loc la Bucureşti”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.