Obligaţii declarative cu termene în luna aprilie 2013

0

ANAF informează că, în luna aprilie 2013, după caz, trebuie depuse la Fisc documentele precizate mai jos.

Până la 5 aprilie a.c. inclusiv:

Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna martie 2013 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar. Reglementare: OPANAF nr. 1.165/2009.

 

Până la 10 aprilie a.c. inclusiv:

Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) Cod Fiscal; OMEF nr. 2.296/2007;

Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) Cod Fiscal; OMEF nr. 262/2007;

Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) Cod Fiscal; OMEF nr. 262/2007;

Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal, formular 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna/trimestrul calendaristic, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA. Reglementare: art. 152, alin. (7) Cod Fiscal; OPANAF nr. 1.768/2012.

 

Până la 25 aprilie a.c. inclusiv:

Notificare privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097. Sedepune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 şi care se află înscrise în „Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare” a căror perioadă fiscală este luna sau trimestrul şi care au depăşit cifra de afaceri de 2.250.000 lei în luna martie 2013 sau în trimestrul I. Reglementare: OPANAF nr. 1.529/2012;

Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar/trimestrialpentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie/trimestrului I, formular 100. Reglementare: OPANAF nr. 1950/2012;

Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104, cu termen trimestrialse completează de către contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c) şi e) Cod Fiscal, respectiv de către persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică şi de către persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică. Reglementare: OPANAF nr. 1.950/2012;

Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile aferente lunii martie/trimestrului I 2013, formular 112. Reglementare: OMFP nr. 1.045/2012;

Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie 2013, formular 224. Reglementare: OPANAF nr. 52/2012;

Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar/trimestrial, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii martie/trimestrului I 2013, formular 300. Reglementare: art. 156^2 Cod Fiscal; OPANAF nr. 1.790/2012. Atenţie! Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) Cod Fiscal până la 10 martie 2013;

Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153^1 Cod Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.Reglementare: art. 156^3 Cod Fiscal; OPANAF nr. 30/2011;

Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307. Se depune de cătrepersoanele impozabile: pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) Cod Fiscal. Reglementare: art. 156^3 Cod Fiscal; OPANAF nr. 640/2012;

Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, formular 311. Se depune până la 25 inclusiv, a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei, de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) Cod Fiscal, pentru declararea şi plata TVA aferentă: livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii efectuate şi/sau achiziţiilor de bunuri şi/sau de servicii efectuate ulterior anulării codului de înregistrare în scopuri de TVA. Reglementare: OPANAF nr. 418/2012;

Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna martie 2013, formular 390 VIES. Reglementare:art. 156^4 Cod Fiscal; OPANAF nr. 76/2010;

Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna martie 2013 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară/trimestrială. Reglementare: OPANAF nr. 3.596/2011;

 

Până la 30 aprilie a.c. inclusiv:

Situaţiile financiare anuale. Se depun de societăţile cooperatiste şi alte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale, asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel, partide politice, patronate, organizaţii sindicale, culte religioase, precum şi altele asemenea înfiinţate în baza unor legi speciale, pentru exerciţiul financiar 2012. Reglementare: OMFP nr. 40/2013;

Decontul privind accizele, formular 120. Se depune anual de operatorii economici plătitori de accize. Reglementare: art. 219 Cod Fiscal; OPANAF nr. 1950/2012;

Decontul privind impozitul la ţiţeiul din producţia internă, formular 130. Se depune anual de către plătitorii de impozit la ţiţeiul din producţia internă. Reglementare: art. 219 Cod Fiscal; OPANAF nr. 1.950/2012.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.