Poetul Nichita Stănescu, 80 de ani de la naştere – biografie

0

Poetul Nichita Stănescu s-a născut la Ploieşti, la 31 martie 1933.

 După studii primare şi liceale, urmează cursurile Facultăţii de Filologie de la Universitatea din Bucureşti (1952-1957).

A intrat în presa scrisă fiind corector la revista ‘Gazeta literară (1957-1960), apoi, până în 1968, redactor la secţia de poezie a aceleiaşi reviste conduse de Zaharia Stancu. În 1969 este numit redactor-şef adjunct la revista ‘Luceafărul’, fiind alături de Gheorghe Tomozei, Fănuş Neagu şi Adrian Păunescu, iar între anii 1970 şi 1973 este redactor-şef adjunct la revista ‘România literară’, condusă de Nicolae Breban. A mai lucrat şi a colaborat şi la alte reviste literare.

Primele poezii, trei la număr, îi apar, în martie 1957, aproape simultan, în revistele ‘Tribuna’ din Cluj (nr. 6/17 martie) şi ‘Gazeta literară’. Trei ani mai târziu urmează debutul editorial cu volumul de versuri ‘Sensul iubirii’ (1960). Debutul şi creaţiile ulterioare l-au impus pe Nichita Stănescu în atenţia criticii literare şi în cea a cititorilor, aducându-i renumele de poet modern, cu o viziune lirică nouă şi constructivă şi cu un limbaj poetic original, fiind considerat, de cea mai mare parte a criticilor literari, cel mai reprezentativ poet pentru generaţia anilor ’60.

  • Cărţile de versuri publicate după debut au fost:

‘O viziune a sentimentelor’ (1964, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie),
‘Dreptul la timp’ (1965),
’11 elegii’ (1966),
‘Roşu vertical’ (poezie patriotică, 1967),
‘Oul şi sfera’ (1967),
‘Alfa’ (antologie, 1967),
‘Laus Ptolemaei’ (1968),
‘Necuvintele’ (1969, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie),
‘Un pământ numit România’ (poezie patriotică, 1969),
‘În dulcele stil clasic’ (1970),
‘Poezii’ (antologie, 1970),
‘Belgradul în cinci prieteni’ (1972; a apărut în 1971 la Belgrad, în traducerea lui Adam Puslojič),
‘Măreţia frigului’ (1972), ‘Clar de inimă’ (antologie, 1973),
‘Starea poeziei’ (selecţie de autor, 1975, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie).

  • Ultima sa perioadă de creaţie este ilustrată de volumele:

‘Epica Magna’ (1978, Premiul ‘Mihai Eminescu’ al Academiei Române),
‘Opere imperfecte’ (1979),
‘Noduri şi semne. Recviem pentru moartea tatălui’ (selecţie, 1982).

Poezia lui Nichita Stănescu a fost tradusă în majoritatea limbilor europene.

A scris eseuri şi evocări, confesiuni, care au fost adunate în volumele: ‘Cartea de recitire’ (1972, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru publicistică), ‘Respirări’ (1982), ‘Antimetafizica’ (postum, 1985). A publicat, împreună cu poetul Gheorghe Tomozei, şi un volum pentru copii: ‘Carte de citire, carte de iubire’. A tradus din poeţi sârbi, din T.S. Elliot.

Pentru creaţiile sale a mai obţinut, de-a lungul anilor, şi alte premii. Astfel, pe lângă cele patru premii acordate de Uniunea Scriitorilor şi cel acordat de Academia Română, a mai fost distins în 1975 cu Premiul Internaţional pentru Poezie ‘Gottfried von Herder’, decernat de Academia austriacă în 1976, iar în 1982 a câştigat Marele Premiu ‘Cununa de Aur’ la Festivalul Internaţional ‘Serile de Poezie de la Struga’ din Macedonia. La propunerea din 1979 a Academiei Suedeze, a candidat în 1980 la Premiul Nobel pentru Literatură, care a fost obţinut de poetul grec Odysseas Elitis.

Grav bolnav, s-a stins din viaţă pe 13 decembrie 1983, la Bucureşti.

Postum i-au mai fost publicate volumele: ‘Amintiri în prezent’, ‘Ordinea cuvintelor (1957-1983)’ (2 vol., 1985), ‘Fiziologia poeziei’ (selecţie din eseistica publicată, 1990), ‘Argotice’ (transcrise din 1955, apărute în 1992).

La 3 iulie 1990, a fost ales membru titular post-mortem al Academiei Române. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.