Argeş: Instanţa a decis menţinerea arestării preventive a lui Cristian Cioacă

0

Tribunalul Argeş a decis, marţi, menţinerea stării de arest preventiv a fostului poliţist Cristian Cioacă, trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu.

 Decizia instanţei de fond nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs, în termen de 24 de ore, la Curtea de Apel Piteşti.

Avocaţii lui Cristian Cioacă ceruseră, în cadrul şedinţei de judecată, revocarea arestării şi înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă. La rândul său, inculpatul a spus că aşteapă motivarea temeinică a unei eventuale prelungiri a arestării şi a anunţat că oricum va face recurs.

Tribunalul Argeş a mai dispus, în urma şedinţei de marţi, citarea primilor şapte martori din acte la următorul termen, programat pe 30 aprilie. Au fost admise, de asemenea, o serie de probe solicitate de procurorul de şedinţă, de apărătorii lui Cristian Cioacă şi de avocata familiei Ghinescu.

În schimb, instanţa a respins mai multe dintre probele solicitate de avocaţii inculpatului.

„Respinge cererile formulate de inculpat, prin apărători, privind efectuarea expertizelor criminalistică, medico-legale şi genetice, proba privind expertiza înscrisului numit ‘cerere de lipsă de apărare’, probele privind audierea convorbirilor telefonice şi privind audierea ca martor a numitei Cioacă Floarea, mama inculpatului, ca neconcludente. Respinge probele privind actele solicitate de apărătorii inculpatului de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, identificarea apelului telefonic primit de mama victimei, relaţii privind omologarea aparaturii tehnice şi a solicitării de relaţii de la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, ca neconcludente. Respinge de asemenea, ca neconcludentă, cererea privind relaţii referitoare la efectuarea anchetei interne de către Serviciul de Pază şi Protecţie”, se arată în soluţia instanţei.

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat pe 30 ianuarie.

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Ulterior, inculpatul a tranşat cadavrul victimei şi a transportat fragmentele într-un loc necunoscut.

Anchetatorii mai susţin că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.

Cristian Cioacă se află în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.