Guvernul cipriot desfăşoară consultări intense pentru a încheia, joi, acordul cu troica CE-FMI-BCE

0

Guvernul cipriot desfăşoară intense consultări interne în scopul de a pregăti pentru joi acordul cu troica internaţională privind salvarea ţării, a informat luni purtătorul de cuvânt al executivului, Hristos Stylianidis, potrivit EFE.

Au loc reuniuni la toate nivelurile pentru a se finaliza detaliile memorandumului cu troica (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional).

În afară de o reuniune extraordinară a cabinetului de miniştri desfăşurată dimineaţă, pentru luni au mai fost prevăzute întâlniri cu liderii partidelor politice şi cu grupurile de negociere. Joi va avea loc o întâlnire cu grupul de lucru al Eurogrupului, iar până atunci totul trebuie să fie gata, a spus purtătorul de cuvânt.

Mai sunt de rezolvat probleme în diverse domenii printre care sectorul bancar, cel energetic, finanţele publice. Presa cipriotă a scris joi despre un proiect al memorandumului privind condiţiile pe care Ciprul trebuie să le îndeplinească pentru a obţine pachetul de sprijin de 10 miliarde de euro.

O parte dintre măsurile incluse au fost deja aprobate de parlament în luna decembrie. Independent de memorandum, guvernul lui Nikos Anastasiadis şi-a propus să aplice un program urgent de reactivare economică, cu avantaje fiscale pentru investitorii străini şi scutiri pentru întreprinderile care îşi reinvestesc benefic(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.