M.R.Ungureanu: În Forţa Civică, 75% din membri sunt tineri care doresc să schimbe ceva

0

Mihai Răzvan Ungureanu apreciază că în formaţiunea politică „Forţa Civică” „75 la sută din cei aproximativ 10.000 de membri actuali sunt tineri care, cu adevărat, doresc să schimbe ceva”.

În declaraţia făcută la finele întâlnirii avute la Centrul de Cultură din Bacău cu membrii şi simpatizanţii din judeţ ai organizaţiei al cărei lider naţional este în prezent, Mihai Răzvan Ungureanu s-a arătat ,,mulţumit şi încrezător” de stadiul la care a ajuns Forţa Civică de la constituirea sa, în septembrie 2012, precizând că doreşte ca în următorii doi – trei ani aceasta ,,să devină o organizaţie puternică la nivel naţional”.

În context, Mihai Răzvan Ungureanu şi-a exprimat opinia că, „până în 2016, Forţa Civică va ajunge să fie una de talie medie spre mare la nivel naţional”, urmând a avea un cuvânt de luat în seamă în politica românească.

La întâlnirea de la Bacău, împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu au fost prezenţi preşedintele interimar al filialei băcăuane „Forţa Civică”, Laurenţiu Chiciu, şi secretarul general al organizaţiei, Ştefan Pirpiliu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.