Spania: Scade şomajul, însă tot depăşeşte nivelul celor 5 milioane de persoane fără un loc de muncă

Spania a înregistrat o scădere uşoară în luna martie a anului 2013 – cu 4.979 de şomeri mai puţin faţă de luna anterioară – însă cifra totală rămâne peste nivelul record, niciodată înregistrat anterior, de 5 milioane de persoane, după cum transmite marţi postul public de televiziune.

Datele sunt cele furnizate în fiecare lună de Ministerul spaniol al Muncii, şi se bazează pe informaţiile existente la birourile pentru ocuparea forţei de muncă, legate de şomerii înregistraţi ca atare. Astfel, în luna martie, 5.035.243 de persoane au fost înregistrate ca neavând un loc de muncă – iar numărul este cu aproape 6% mai ridicat faţă de cel înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut.

Citeste si:  Predoiu de Ziua avocatului: Justiţia are obligaţia de a apăra profesia de avocat de impostură

În luna februarie 2013, aceste cifre arătau că Spania număra, pentru prima oară, peste 5 milioane de şomeri.

La sfârşitul lunii ianuarie, datele Sondajului asupra populaţiei active /EPA/, publicate la fiecare trei luni de Institutul spaniol de statistică /INE/ indicau că numărul şomerilor se ridică la 5.965.400 de persoane în Spania, rata şomajului ajungând la 26,02% din populaţia aptă de muncă. Cifrele EPA, adunate şi publicate trimestrial, sunt în general mai mari decât cele publicate lunar de Ministerul spaniol al Muncii şi Securităţii Sociale, din cauza unei metodologii diferite. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close