Teleorman: Dunărea a scăzut sub cota de atenţie la Turnu Măgurele

0

Nivelul Dunării a fost luni în zona portului Turnu Măgurele de 497 de centimetri, fiind cu trei centimetri mai mic faţă de cota de atenţie, care este de 500 de centimetri.

Din data de 28 martie, când s-a atins cel mai mare nivel, de 548 de centimetri, apele fluviului au scăzut aici în fiecare zi.

Potrivit datelor centralizate la dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor, şi în celălalt punct de măsurare hidrologică de pe sectorul teleormănean al Dunării, la Zimnicea, nivelul a scăzut, ajungându-se luni la 539 de centimetri, dar se menţine peste cota de atenţie (530 de centimetri) cu nouă centimetri.

La Zimnicea, nivelul maxim pe Dunăre în această primăvară a fost în ziua de 28 martie, când a urcat la 594 de centimetri, de atunci înregistrându-se, de asemenea, o diminuare continuă.

Depăşirea cotelor de atenţie nu a creat probleme deosebite în Teleorman, localităţile riverane fluviului fiind protejate de diguri.

Cotele de inundaţie sunt stabilite la Turnu Măgurele la 550 de centimetri, iar la Zimnicea – 610 centimetri.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.