Victor Ponta: O să fac toate acele compromisuri pe care le consider bune pentru România

0

Premierul Victor Ponta s-a declarat dispus luni să facă toate compromisurile pe care le consideră „bune pentru România”, arătând că şi preşedintele Traian Băsescu a cedat acceptând faptul că Daniel Morar nu va fi numit în funcţia de procuror general.

Şeful Guvernului a făcut această declaraţie la Palatul Parlamentului, după discuţia avută cu liderul liberal, Crin Antonescu, care se opune unei eventuale numiri a fostului procuror general Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA.

„O să fac toate acele compromisuri pe care le consider bune pentru România, chiar dacă ele sunt dăunătoare pentru mine personal. În momentul în care ajungi într-o funcţie importantă trebuie să faci o balanţă. Dacă credeţi că poţi să fii prim-ministru şi să iei numai decizii care să te favorizeze personal, nu ştiţi ce înseamnă să fii prim-ministru”, a afirmat Victor Ponta.

Întrebat de presă dacă numirea lui Kovesi constituie „un compromis bun”, el a arătat că desemnarea unor noi şefi la DNA, la Parchetul general, la DIICOT este „un lucru bun, de care România are nevoie”.

„Şi eu şi Crin Antonescu în multe momente am făcut compromisuri. (…) Cum credeţi că se poate face altfel politică decât respectându-l şi pe celălalt şi încercând să găseşti un numitor comun? Credeţi că există cineva pe lume care poate să facă politică spunând ‘eu vreau să fie aşa’ şi toată lumea face ca el? Nu, nici n-ar fi bine. Uneori cedez eu, alteori cedează domnul Antonescu. Cedează şi domnul Băsescu. Să ştiţi că nu e foarte fericit că nu e domnul Morar procuror general. Asta e. A făcut şi domnul Băsescu un compromis”, a adăugat Victor Ponta.

El a reiterat că „în mod sigur” nu l-ar fi numit pe Daniel Morar în postul de procuror general.

„Da, cred că gestul preşedintelui de a-l numi pe Morar la Curtea Constituţională a fost o înţelegere a faptului că nu l-aş numi niciodată (în postul de procuror general- n.r.) şi a faptului că altfel rămâneam blocaţi în privinţa numirilor”, a spus Ponta, precizând că divergenţele din USL vor putea fi depăşite.

Totodată, el a susţinut că, în discuţia cu Antonescu, nu a exprimat niciodată intenţia clară de a o numi pe Kovesi la şefia DNA, dar nu a exclus această variantă.

Ponta a mai spus că nu va merge marţi la şedinţa Secţiei de procurori a CSM cu o listă de propuneri.

El a afirmat că discuţiile cu preşedintele vizând numirea noilor şefi la DNA şi Parchetul General nu constituie o „negociere”, subliniind, totodată, necesitatea unui acord între şeful statului, ministrul Justiţiei – portofoliu al cărui interimat îl asigură premierul – şi CSM.

„Am marele avantaj că îi cunosc pe foarte mulţi dintre procurorii care pot ocupa funcţii de conducere. (…) Ca să fac propuneri care oricum sunt respinse mi se pare un gen de joacă politică, ce nu face altceva decât să adâncească criza – în momentul în care propui nişte oameni care oricum ştii că voi fi respinşi. În plus, îmi respect mult prea mult foştii colegi procuri ca să le fac o asemenea propunere ‘haideţi să vă propun ca să vă pice Băsescu'”, a arătat premierul.

El a admis însă că discuţiile cu şeful statului ar putea să nu se soldeze cu un acord.

„Trebuie să existe un acord ca să nu propunem nişte nume care vor fi respinse. Aşa consider că trebuie să acţionez serios. Nu înseamnă însă că o să avem şi un rezultat. E foarte posibil să nu avem nişte nume asupra cărora să existe un acord şi atunci o să stăm în continuare în această situaţie de incertitudine, dar este de datoria mea să încerc să rezolvăm acest blocaj care există de un an de zile”, a mai spus Ponta.

De asemenea, şeful Executivului a arătat că discuţiile de la CSM şi cele pe care le va avea cu preşedintele Traian Băsescu nu se vor referi strict la desemnarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA.

El a dat asigurări că USL nu mizează pe un anumit nume pentru acest post, susţinând că liderul liberal Crin Antonescu – partenerul său din USL – nu a propus vreo candidatură anume.

Întrebat cum a reuşit să calmeze spiritele din USL, premierul a răspuns: „Cu înţelepciune”.

Acesta a mai precizat că desemnarea la şefia DNA a lui Kovesi nu reprezintă un „must do” din partea Comisiei Europene.

El a făcut aceste precizări fiind întrebat dacă numirea unui alt procuror la şefia DNA, în afară de Kovesi, ar afecta cooperarea cu Bruxelles-ul.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.