Chuck Hagel: Armele nucleare nord-coreene, o ameninţare pentru SUA şi aliaţii lor

0

Programul nord-coreean de dezvoltare de arme nucleare şi rachete balistice constituie o „ameninţare în creştere” pentru Statele Unite şi aliaţii lor, a declarat ministrul american al apărării, Chuck Hagel, într-o convorbire telefonică purtată marţi cu omologul său chinez, Chang Wanquan.

Potrivit unui comunicat ale Pentagonului, citat de Associated Press, Hagel s-a referit la armele nucleare şi rachetele balistice nord-coreene, subliniind că Washingtonul şi Beijingul ar trebui să coopereze asupra acestor probleme.

Generalul american Martin Dempsey, şeful Statul Major interarme, va efectua o vizită în China în cursul acestei luni, precizează Pentagonul.

Potrivit agenţiei Xinhua, cei doi miniştri s-au angajat să facă să avanseze relaţiile militare dintre cele două state. Legăturile militare reprezintă o parte importantă în cadrul relaţiei generale bilaterale, a subliniat ministrul Chang.

China este dispusă să colaboreze cu Washingtonul în domeniul legăturilor militare în cadrul construirii unei parteneriat de cooperare sino-american, a indicat oficialul de la Beijing, în timp ce ministrul Hagel a evidenţiat interesele comune ale celor două părţi.

Ministrul american l-a invitat pe omologul său chinez într-o vizită în SUA în cursul acestui an, menţionează AP şi Xinhua.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.