DNA: Fostul membru CSM George Bălan, judecătoarea Georgeta Barbălată şi Marcel Sâmpetru, deferiţi justiţiei

0

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului membru CSM George Bălan, a judecătoarei Georgeta Barbălată şi a lui Marcel Sâmpetru, fost adjunct al procurorului general, consilier la CSM, la data faptelor, în dosarul privind furnizarea şi exploatarea unor informaţii nedestinate publicităţii către persoane neautorizate.

 În acelaşi dosar, a fost deferit justiţiei şi Mihai Vlad, şeful Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, la data faptelor.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi , procurorul George Bălan, membru CSM la data faptelor, este acuzat de complicitate la furnizare de informaţii nedestinate publicităţii, în formă continuată (2 acte materiale) şi de asociere pentru săvârşirea infracţiunii de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii, iar Marcel Sâmpetru de instigare la furnizare de informaţii nedestinate publicităţii, în formă continuată (4 acte materiale) şi de asociere pentru săvârşirea infracţiunii de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii.

De asemenea, Georgeta Barbălată este acuzată de favorizarea infractorului şi de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului, iar fostul şef SIPI Ilfov de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii, în formă continuată (2 acte materiale), asociere pentru săvârşirea infracţiunii de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii şi de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

În perioada martie – iulie 2012, inculpaţii Vlad, Sâmpetru şi Bălan, urmărind comiterea infracţiunii de folosire de informaţii nedestinate publicităţii, au urmat un plan de acţiune, anterior convenit, în cadrul căruia fiecare avea sarcini bine conturate, cu respectarea unor măsuri de prevedere, de natură a înlătura posibilităţile de conservare sau administrare a unor eventuale mijloace de probă privitoare la activitatea infracţională pe care urmau să o desfăşoare.

„George Bălan şi Marcel Sâmpetru, prin poziţiile pe care le ocupau, precum şi prin conexiunile la nivel politic, aveau sarcina de a asigura atât protecţia inculpatului Vlad, în sensul menţinerii acestuia pe funcţia de şef al SIPI Ilfov, în interesul comun al asocierii, cât şi transmiterea către acesta a unor solicitări privind obţinerea de informaţii nedestinate publicităţii, în beneficiul propriu sau al altor persoane, în special pentru asigurarea apărării în eventualitatea unor anchete penale. Astfel, Marcel Sâmpetru avea sarcina de a asigura, cu ocazia întâlnirilor grupului, conspirativitatea şi securitatea ambientală a dialogurilor, prin relaţionarea cu persoane de încredere din structura administrativă a locului de întâlnire, iar Mihai Vlad avea sarcina principală de a accesa, în virtutea funcţiei, informaţiile nedestinate publicităţii şi de a le furniza celorlalţi membri ai asocierii, în folosul persoanelor interesate”, susţin procurorii.

În perioada martie – iunie 2012, Marcel Sâmpetru i-a solicitat lui Mihai Vlad să afle şi să îi ofere o serie de informaţii nedestinate publicităţii, la care acesta din urmă avea acces în virtutea funcţiei.

„Concret, în 16 martie 2012, Sâmpetru i-a solicitat lui Mihai Vlad să afle dacă un anumit post telefonic este interceptat; în 23 mai 2012, i-a solicitat să-i furnizeze date şi informaţii despre persoana care îndeplinea funcţia de ministru al Transporturilor şi, la aceeaşi dată, a primit de la Mihai Vlad un plic cu informaţii nedestinate publicităţii, date pe care i le solicitase anterior; de asemenea, în perioada mai-iunie 2012, i-a cerut şefului SIPI Ilfov să verifice dacă numele său apare în lucrări sau solicitări de interceptări ale serviciului. În urma verificărilor pe care le-a efectuat, Mihai Vlad i-a comunicat lui Sâmpetru că numele acestuia din urmă nu apare în lucrări sau solicitări de interceptări ale serviciului pe care îl conducea”, se spune în comunicat.

În perioada martie-iunie 2012, George Bălan, în mod repetat, l-a sprijinit moral pe inculpatul Vlad în săvârşirea infracţiunii de furnizare de informaţii nedestinate publicităţii, prin întărirea şi întreţinerea hotărârii acestuia de a săvârşi fapta, prin formarea convingerii existenţei unei protecţii, prin referiri la posibile relaţii la nivel înalt în lumea politică, împrejurări ce l-au încurajat pe acesta în efectuarea acţiunilor infracţionale.

„În 10 iulie 2012, în condiţiile în care la DNA se efectuau cercetări penale faţă de Mihai Vlad, George Bălan şi Marcel Sâmpetru în legătură cu faptele descrise mai sus, inculpata Barbălată, judecător ÎCCJ, luând la cunoştinţă, în timp ce se afla la serviciu, despre faptul că procurorii DNA au adresat Înaltei Curţi o solicitare de autorizare a efectuării percheziţiilor domiciliare, la domiciliile celor trei, l-a avertizat pe Mihai Vlad, prin intermediul altei persoane, că domiciliul său ar putea să fie percheziţionat şi că are probleme legate de Bălan, Sâmpetru şi DNA, asigurându-i acestuia timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente şi obiecte compromiţătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă, zădărnicind astfel urmărirea penală”, se arată în comunicat.

De asemenea, sursa citată precizează că inculpata Barbălată, după ce a pronunţat, în calitate de judecător la ÎCCJ, la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, trei încheieri în baza cărora s-au emis mandate de siguranţă naţională pe numele unor persoane, i-a divulgat lui Mihai Vlad date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare a structurilor informative, date pe care le cunoştea în virtutea atribuţiilor de serviciu, acţiunile sale fiind de natură a pune în pericol siguranţa statului.

„La rândul său, Mihai Vlad a transmis datele şi numele persoanelor faţă de care s-au emis mandate de siguranţă naţională mai departe, lui Bălan şi Sâmpetru”, mai menţionează DNA.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.