România a trimis CE documentele necesare pentru rambursarea a peste 388 de milioane de euro

0

România a transmis Comisiei Europene, în martie, documentele necesare pentru rambursarea a peste 388 de milioane de euro, a informat, miercuri, Ministerul Fondurilor Europene.

„În luna martie au fost transmise Comisiei Europene documentele pentru rambursarea a peste 388 de milioane de euro. Din această sumă au intrat în ţară, tot în luna martie, fonduri de peste 44 de milioane de euro pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Schimb sistemul pentru ca lucrurile să se mişte cu viteză, ceea ce va duce la accelerarea ratei de absorbţie”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Cea mai mare sumă, de peste 150 de milioane de euro, a fost solicitată pentru Programul Operaţional Regional. În acelaşi timp, pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost trimise documente (declaraţii de cheltuieli) pentru rambursarea a aproape 135 de milioane de euro, pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – aproape 103 milioane de euro, iar pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative – peste 0,5 milioane de euro.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.