„Glumiţele” geopolitice care pot schimba soarta economiei mondiale

0

Ultimele evenimente din zona euro au subliniat faptul că investitorii şi analiştii au început să fie extrem de atenţi la influenţele geopolitice asupra pieţelor financiare. Practic s-a putut vedea că orice eveniment politic, chiar şi izolat, poate da naştere unei unde de şoc care se propagă extrem de rapid pe întreg mapamondul.Efect al globalizării, informaţia circulă cu viteza luminii în mediile financiare care, de cele mai multe ori, lansează jocuri speculative surprinzătoare prin amploarea şi amplitudinea lor. Victime colaterale ale acestor jocuri, masa mare de investitori încearcă să supravieţuiască în siajul marilor rechini.

 Datorită acestui fapt, analiştii economici au încercat să facă un inventar al potenţialelor riscuri geopolitice ce ar putea induce turbulenţe majore în pieţele financiare.            

                                                       Dănuţ Dudu

 

  •  „Global weirding”

Termenul de “weirding” implică nu numai chestiunile legate de încălzirea (“warming”) globală, ci şi cele care ţin de inundaţii de genul care au afectat recent Australia, iernile din ce în ce mai aspre de tipul celor care au permis înregistrare de temperaturi extreme în China, secetele extreme similare cu cea care a distrus anul trecut recoltele din SUA.

Luată în derâdere de unii, de alţii prea în serios, teza schimbărilor climatice nu mai poate fi de mult timp neglijată. Implicaţiile acesteia asupra economiei mondiale sunt uriaşe, generând trenduri ce schimbă total balanţa puterilor economice.

Dorind să menţină actuala stratificare mondială, economiile mondiale sunt obligate să facă investiţii uriaşe pentru a contracara efectele schimbărilor climatice. Organizaţiile de mediu au câştigat bătălia, forţând producătorii să se reorienteze către produse cât mai independente de sursele tradiţionale de energie.

Dovada stă reorientarea industriei auto (şi nu numai) către autovehiculele hibride sau chiar total electrice, explozia surselor alternative de energie sau eforturile care se fac pentru limitarea efectelor poluării.

Dincolo de aceste elemente sunt cele rezultate direct din schimbările climatice care generează aberaţii climatologice de neimaginat acum câţiva ani.

Dacă la aceasta adaugăm evenimente meteo care distrug recolte pe arealuri geografice imense, nu mai miră pe nimeni evoluţia haotică a preţului la alimente, ceea ce generează dezechilibre majore în economia globală.

Toate acestea i-au făcut pe analişti să considere că principalul risc geopolitic pentru anul 2013 este reprezentat de schimbările climatice din ce în ce mai imprevizibile. Un risc care, în accepţiunea analiştilor depăşeşte cu mult cel legat de instabilitatea zonei euro, deoarece condiţiile climatice extreme pot determina, în primul rând, fluctuaţii neaşteptate ale preţurilor materiilor prime agricole. Situaţii care pot genera mişcări sociopolitice de genul “Primăverii arabe” care a avut la bază tocmai o creştere rapidă a preţului alimentelor şi a produselor agricole de bază.

 O nouă vară fierbinte în emisfera Nordică ar putea determina o creştere a materiilor agricole de bază. Acesta este motivul pentru care “global weirding” sau consecinţele sale imediate este considerat principalul risc geopolitic al anului 2013.

 

  •  Orientul Mijlociu

Pe termen mediu regiunea cea mai delicată este cea a Orientului Mijlociu unde evoluţia Iranului în direcţia înarmării nucleare, însoţită de răspunsul vehement al Israelului de a împiedica această evoluţie, dă fiori cancelariilor lumii.

Din punct de vedere strategic, deţinerea de către Iran de armament nuclear nu este relevantă, dar este un factor suplimentar de tensiune în zonă. Mai ales că administraţia americană nu-şi mai permite încă un dezastru ca cele din Irak sau Afganistan iar o campanie militară de avengură în zona iraniană este puţin probabilă în mandatul Obama.

Însă, politica izolaţionistă impusă de administraţia Obama asupra Iranului are consecinţe nefericite putând determina un vid de putere în zona Orientului Mijlociu.

Pe de altă parte, belicosul premier israelian, Benyamin Netanyahu, nu mai este atât de puternic politic după ultimele alegeri ceea ce, pentru moment, îl obligă să îndulcească tonul. Cu toate acestea, riscul accentuării tensiunilor dintre Iran şi Israel poate escalada în orice moment. Mai ales dacă Israelul se decide să elimine liderii iranieni, o decizie care poate însă atrage represalii americane în zonă.

Un risc care nu poate fi neglijat mai ales că o intervenţie americană în zonă nu ar beneficia de o susţinere din partea comunităţii internaţionale. Din acest motiv, modul în care SUA ar aborda o astfel de eventualitate poate fi determinant pentru consecinţele sale. Cert este că majoritatea analiştilor mizează pe luciditatea administraţiei Obama ceea ce face că riscul unui conflict armat în regiune să fie mai mic de 50%.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.