Grecia a pus capăt disputei asupra taxei de urgenţă înaintea unei noi inspecţii

0

Partidele din coaliţia greacă au anunţat miercuri un compromis asupra unei taxe de urgenţă văzute ca un simbol al măsurilor dure de austeritate – o acţiune ce a avut loc cu doar câteva ore înainte ca creditorii planului de salvare să revină la Atena, notează Associated Press.

O dispută asupra impozitului pe proprietate perceput la facturile de energie electrică de uz casnic a ameninţat să arunce în criză guvernul conservator de coaliţie al primului ministru Antonis Samaras.

Dar partenerii mai mici de coaliţie s-au întâlnit timp de aproape trei ore cu Samaras şi au convenit să reformeze taxa ce urma să fie tăiată în cursul acestui an.
Membră a zonei euro, Grecia înglodată în datorii se menţine pe linia de plutire în ultimii trei ani cu ajutorul unor împrumuturi de salvare internaţionale, pentru a nu intra în faliment.

Inspectorii reprezentând creditorii ţării, Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cunoscuţi sub numele de troică, sunt aşteptaţi la Atena joi pentru a revizui progresul măsurilor de reducere bugetară necesare pentru plăţile de salvare viitoare.

Creditorii aşteaptă punerea în aplicare mai rapidă a programelor Greciei pentru privatizarea şi reforma sectorului ei public umflat, şi vor să vadă de asemenea dacă reformele deja aprobate de parlament sunt implementate.

Taxa de urgenţă pe proprietate este extrem de impopulară în Grecia. „Taxa va fi colectată pentru încă un an pe facturile de energie electrică până când Biroul Fiscal îşi va asuma colectarea anul viitor”, a declarat reporterilor ministrul de finanţe, Yannis Stournaras, după întâlnire.

Responsabili din Ministerul de Finanţe au recunoscut că Biroul Fiscal este în prezent în imposibilitatea de a face faţă cerinţelor suplimentare introduse din cauza taxelor de austeritate succesive şi că are nevoie în continuare de ajutorul sistemului de facturare a energiei electrice în colectarea impozitelor. Veniturile publice rămân sub o ţintă stabilită într-o ţară ce se luptă cu recesiunea de la sfârşitul anului 2008.

Miercuri, liderul celui mai mare grup industrial din Grecia a contestat prognozele guvernamentale că ţara va reveni la creştere economică anul viitor.”Numerele nu se adună… recesiunea din 2013 este mai adâncă, iar revenirea la creştere economică în 2014 nu se va întâmpla”, a declarat Dimitris Daskalopoulos, liderul Federaţiei întreprinzătorilor din Grecia.

El a susţinut că sectorul privat din Grecia a fost prea mult slăbit de măsurile de austeritate pentru a-şi reveni în acest an, iar criza bancară şi salvarea Ciprului învecinat au avut de asemenea un impact neaşteptat asupra finanţelor publice elene.

Înaintea vizitei troicii, lucrătorii de feribot s-au aflat miercuri în grevă de 24 de ore pentru a protesta împotriva reformelor pieţei forţei de muncă, despre care sindicatele afirmă că le vor submina drepturile de negociere colectivă. O grevă planificată pentru joi de angajaţii aviaţiei civile a fost anulată după ce o instanţă a declarat protestul ilegal, menţionează AP.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.