Premierul Ponta: Le voi explica colegilor din USL că am aplicat legea

0

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, 3 aprilie, la Palatul Parlamentului, că le va explica colegilor din USL că în privinţa numirii procurorilor-şefi a aplicat legea.

„Eu am aplicat legea pe baza căreia a fost numit şi dl Morar”, a precizat premierul, înaintea reuniunii USL.

El a arătat că le va explica partenerilor de alianţă modul în care vede lucrurile şi anume în primul rând că de miercuri nu mai există un procuror general.

„Dl Morar nu mai are nicio bază legală ca să conducă Ministerul Public şi e foarte grav. Toate documentele, toate actele pot fi atacate în instanţă. În al doilea rând, după tot ce s-a întâmplat ieri, eu am fost în bună intenţie şi credinţă a celor cu care am discutat, s-a dovedit că dl Morar consideră că toate unităţile de parchet sunt monopolul personal al domniei sale, ceea ce nu pot să accept”, a subliniat şeful Executivului.

Premierul a anunţat că va continua să facă nominalizări pentru funcţii care de un an cel puţin sunt vacante sau sunt ocupate de persoane „pe care le apreciază dl Morar”.

„Dar eu cred că pot fi şi alte persoane”, a adăugat Victor Ponta.

Întrebat dacă a discutat despre aceste subiecte cu preşedintele Traian Băsescu, premierul a spus că s-a vorbit doar despre subiectele de la CSAT.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.