Angela Merkel îşi măreşte avantajul în cursa pentru Cancelaria federală

0

Cancelarul Angela Merkel este mai iubită ca oricând de germani şi îşi măreşte avantajul faţă de adversarul său social-democrat (SPD) în perspectiva alegerilor parlamentare de la 22 septembrie, potrivit unui sondaj realizat pentru postul naţional de televiziune ARD, dat publicităţii joi şi citat de AFP.

Dacă şeful guvernului federal ar fi ales prin vot direct, ceea ce nu este cazul, Angela Merkel, respectată în Germania pentru gestionarea crizei în fruntea primei economii europene, ar primi 60% din intenţiile de vot, un avans de două puncte, faţă de 25% (minus 1) pentru Peer Steinbrück.

Cu 68% opinii favorabile, Angela Merkel rămâne personalitatea politică preferată a germanilor, iar scorul său a rămas neschimbat în ultima lună, perioadă marcată de criza cipriotă. Adversarul său social-democrat a pierdut patru puncte, până la 32% opinii favorabile.

Potrivit sondajului amintit, aproximativ un german din doi (48%, plus 1 punct) ar dori formarea unui nou guvern condus de conservatorii din uniunile creştine (CDU, condusă de Merkel, şi CSU, ramura bavareză a acesteia), faţă de 37% în favoarea unui guvern în fruntea căruia să se afle social-democraţii (în pierdere 8 puncte). SPD întâmpină dificultăţi în delimitarea de conservatori, care abordează teme de campanie, cum ar fi salariul minim, altădată rezervate stângii.

În acest sondaj, conservatorii câştigă două puncte, ajungând la 41% din intenţiile de vot, înaintea SPD, 27% (minus 1), şi a Verzilor, 14% (minus 1).

Liberalii din FDP, partenerul minoritar al actualei coaliţii guvernamentale, sunt creditaţi cu 4%, rezultat neschimbat ca şi pentru extrema-stângă Die Linke (8%) şi Partidul Piraţilor (3%).
Sondajul a fost realizat telefonic pe un eşantion de 1.502 persoane, în zilele de 2 şi 3 aprilie.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.