Băsescu: Ponta a propus procurori cunoscuţi; lui Kovesi îi reproşez nerezolvarea dosarului Revoluţiei

0

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, 5 aprilie, că persoanele propuse de premierul Victor Ponta, în calitatea sa de ministru interimar al Justiţiei, pentru funcţiile de procurori şefi sunt cunoscute pentru activitatea lor, menţionând în context numele fostului procuror general al României Laura Codruţa Kovesi, căreia şeful statului spune că îi reproşează nerezolvarea dosarului Revoluţiei.

„Discutăm despre procurori foarte cunoscuţi pentru activitatea lor, aşa că nu văd unde este lipsa de transparenţă. O aveţi pe Codruţa Kovesi, aţi avut-o şase ani. Nu cred că a constatat cineva fraternizarea fostului procuror general cu oameni urmăriţi penal sau intervenţii în dosare, chiar dacă eu îi reproşez nerezolvarea dosarului Revoluţiei. (…) Dacă premierul Ponta scotea de sub birou nişte procurori care nu erau cunoscuţi sigur că am fi putut discuta despre nevoia de transparenţă. Oamenii sunt cunoscuţi toţi”, a afirmat Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la propunerile ministrului interimar al Justiţiei, Victor Ponta, pentru funcţiile de procurori.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.