Ţările BRICS prezintă ipocrizia Occidentului

2

Într-un articol publicat pe Bloomberg, editorialistul Wiliam Pesek vorbeşte despre cel de al 5 lea summit al ţărilor ce formează grupul BRICS, care a avut loc la Durban în Africa de Sud (în 26-27 februarie), precum şi reacţiile în urma acestuia.

Autorul arată că Vestul se întreabă indignat: Cine cred ele că sunt, aceste ţări BRICS – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de sud?

Cam asta e atitudinea  din SUA, Europa de Vest şi Japonia, atunci când ţările BRICS propun crearea unei Bănci de Dezvoltare proprii, care să concureze cu FMI şi Banca Mondiala.  Această decizie reaminteşte despre cartea “ The Rise of the Rest” scrisă în 2001 de Alice Amsden în 2001, în care se arată că ţările în curs de dezvoltare se vor ridica la un moment dat pentru a-şi apăra propriile interese împotriva Occidentului dezvoltat şi puternic.

Ţările vestice pot fi frustrate de această evoluţie, de faptul că aceste ţări, considerate până acum la periferia lumii economice,  încep să se vadă acum ca fiind în centrul acţiunii, spune Wiliam Pesek. Iar aceste ţări, care au o creştere accelerată, încep să se gândească cum pot ele să însele să urgenteze schimbarea, “the shift”, spre o economie mondială dominată de ele, în dauna puterilor mondiale actuale.

Deprecierea cu 17 procente a yenului de către Japonia pentru a-şi stimula exporturile a fost privită de către China ca o mişcare în sensul războiului valutelor. Îngrijorările BRICS privind faptul că războiul valutelor* le subminează comerţul mondial este motivul principal pentru care aceste ţări încearcă să-şi coordoneze acţiunile şi să-şi protejeze economiile în faţa acestui pericol, spune autorul articolului.

Deprecierea yenului se suprapune cu eforturile şi căutarile FMI prin care încearcă să protejeze euro. Nu contează că zona euro poate fi prea distrusă şi incompatibilă pentru a putea fi salvată. Nu contează ca Cipru nu a fost luată în calcul pentru a fi salvat sau că 50 la sută din tinerii spanioli nu au de lucru, ceea ce plasează zona euro ca al patrulea pericol mondial pentru o explozie socială. Cristine Lagarde încearcă să susţină un sistem de nesusţinut, precizează  autorul.

Asta a creat o problemă de percepţie mult mai mare decât crede FMI sau Banca Mondială. “Dacă te numeşti Dilma Rouseff  Preşedintele Braziliei, Vladimir Putin Preşedintele Rusiei,  Manmohan Singh Primul Ministru al Indiei, Xi Jinping Preşedintele Chinei or Jacob Zuma Preşedintele Africii de Sud, ai vrea să suporţi o politică atât de pro euro?” se întreabă autorul.

Mai este Acordul  de la Breton Woods**, creat la mijlocul secolului trecut, în interesul real al unor ţări ca BRICS, care sunt în dezvoltare şi reprezintă 43% din populaţia lumii? Ce resurse ar mai avea FMI pentru a putea susţine, de exemplu, o Indie în criză?” scrie autorul în articol.

Se mai arată că FMI şi BM tratează diferit problemele economice mondiale, în funcţie de zonele de influenţă.

În timpul crizei din 1997 din Asia, în schimbul asistenţei, FMI a impus dobânzi ridicate, valute puternice şi creşterea fiscalităţii, care au determinat Tailanda, Indonezia şi Coreea de Sud să lase băncile slăbite să falimenteze. Europa este aproape de această situaţie, ca şi Asia în 1997, dar este tratată diferit, este de părere autorul.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în timpul crizei de pe Wall Street. SUA şi-a redus dramatic expunerea şi investiţiile pentru restul lumii, pentru a putea să-şi salveze propriile bănci. Nimeni nu uită afirmaţia că sunt bănci prea mari ca să falimenteze, deşi acestea aveau pierderi uriaşe,  mai scrie autorul articolului.

“Întrebarea este de ce FMI sau BM nu are acum aceleaşi pretenţii de la administraţia Obama? De ce FMI sprijină şi susţine financiar finanţarea unei Grecii care pare ca nu a învaţat nimic din greşelile trecutului?”, se întreabă autorul.

“De ce se acordă o susţinere fără fisura unei economii ca cea a Ciprului, de o dimensiune neglijabilă pe plan mondial, prezentandu-se ca o ameninţare la siguranţa fnanciară şi economică mondială? De ce nu sunt indignate marile economii mondiale de deprecierea agresivă a yenului şi de negarea cu încăpăţânare a gravelor probleme de sistem din UE?  Acestea sunt întrebările prin care BRICS consideră că Vestul arată o mare ipocrizie în tratarea problemelor financiare mondiale”, mai scrie Pesek.

Sigur că ţările BRICS mai au un drum de armonizare a intereselor mult mai lung decât încearcă ele să prezinte publicului. Când vorbesc despre aceste ţări, investitorii se gândesc doar la banii ce pot veni din China şi la  oportunităţile comerciale uriaşe oferite de produsele lor ieftine. Dar sistemele lor politice, filozofiile economice sunt la fel de diferite ca şi interesele lor din prezent.

Asta nu i-a împiedicat să primească în BRICS o ţară ca Afirca de Sud, deşi poate Indonezia sau Coreea de Sud ar fi fost mai îndreptăţite, economiile acestora fiind mult mai mari decât ale Africii de Sud.  Pare ciudat, dar logica a fost se pare doar ideea de a avea un număr impar de membri pentru a putea lua decizii, mai spune autorul articolului.

Sigur că ţările dezvoltate au vina lor. SUA, UE şi Japonia vorbesc de mult timp despre regândirea sistemului economic mondial, prin creşterea rolului ţărilor în curs de dezvoltare în luarea deciziilor, eliminarea barierelor în calea comerţului şi a fluxurilor de capital. Din păcate însă, din 2007 odată cu apariţia crizei, aceste reguli au fost mai mult încalcate decât respectate. Ţările bogate au acţionat în interesul propriu, încercând să-şi creeze avantaje.

Iar încrederea se câştigă, chiar şi când ai reprezentat grupul celor mai dezvoltate ţări în secolul trecut. Ţările BRICS trebuie să fie convinse ca Occidentul vorbeşte cu sinceritate, iar acţiunile sale asigură şi prosperitatea lor. În caz contrar,văzând ca lucrurile evoluează împotriva intereselor proprii, ţările BRICS îşi vor crea un spaţiu propriu, diferit de cel propus de Vestul bogat, se arată în finalul articolului.

Traducere şi adaptare: Marian Cirstian

 

*        “Războiul valutelor” reprezintă măsurile prin care ţările ce deţin valute convertibile incearcă să le deprecieze pentru a-şi stimula competitivitatea externă prin preţuri mai avantajoase ale produselor proprii în alte monede. Deprecierea masivă a dolarului după începutul crizei este considerată o asemenea măsură, urmată apoi de contra măsurii care pot duce la acest “război al valutelor”. Victime ale acestui “război” sunt ţări care nu pot lua asemenea măsuri şi sunt afectate prin pierderea competitiviăţtii produselor proprii, dar şi prin deprecierea rezervelor.

**      Acordul de la Breton Woods semnat în 1944 a pus bazele FMI şi a reglementat convertibilitatea valutelor în schimburile comerciale.

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. Ionescu Lucian spune

    Un articol foarte bun ,care trateaza un subiect de mare actualitate !

  2. Valentin Alangiu spune

    Foarte interesant articolul

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.