Traian Băsescu: Esenţial în relaţia mea cu premierul a fost să respectăm legea în privinţa numirii procurorilor

0

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat joi că esenţial în relaţia sa cu primul-ministru Victor Ponta a fost să se respecte întru totul legea statului român, în privinţa numirilor procurorilor şefi.

„Este responsabilitatea ministrului Justiţiei pe cine desemnează, pe cine propune şi nu o responsabilitate nici a societăţii civile, nici a partidelor politice, şi pun accentul în mod deosebit, nici a partidelor politice, nici a procurorilor. Nu procurorii decid nominalizările. Singurele restricţii prevăzute de lege sunt vechime zece ani, ca procuror sau judecător, şi perioada mandatului – 3 ani”, a spus preşedintele, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că nicăieri în lege nu scrie că la DNA pot fi numiţi numai procurori din Direcţia Naţională Anticorupţie sau la DIICOT, numai din interior.

„Esenţial în relaţia mea cu primul-ministru a fost să respectăm întru totul legea statului român, exact pentru a nu crea condiţii de interpretare”, a adăugat Băsescu.

Şeful statului a citit în conferinţa de presă, ”pentru a nu avea dubii cu privire la legislaţia română”, articolul 54 din Legea 303 din 2004, care stabileşte care este procesul şi procedura de desemnare a procurorilor.

„Sunt 24 de funcţii la Parchetul General, la DIICOT, la DNA, care înseamnă şef de direcţie, adjuncţi, şefi de secţie, sau prim-adjunctul de la Parchetul General şi procurorul general. Cele 24 de funcţii se numesc conform legii, la propunerea ministrului Justiţiei, cu aviz CSM şi cu decizie a preşedintelui, cu numirea de către preşedinte. Acesta a fost articolul în baza căruia, împreună cu primul-ministru, am stabilit urmarea acestei proceduri, fără nicio abatere de la ea”, a explicat Traian Băsescu.

Potrivit acestuia, o procedură care ar da impresia unei selecţii pe baza unui concurs pentru numirea procurorilor n-ar face decât să creeze demnitarilor şi instituţiilor implicate posibilitatea să spună ”merge prost, dar ei au câştigat concursul”.

„Acesta este spiritul legii, ca cei care fac desemnările şi, în cele din urmă, numirile, să-şi asume răspunderea pentru ceea ce fac, pentru deciziile pe care le iau şi să răspundă de modul cum, în exercitarea mandatului lor, procurorii numiţi pe funcţii de demnitate îşi exercită mandatul. Deci, legea stabileşte clar răspunderea unor politicieni, care înseamnă ministrul Justiţiei şi preşedintele României. Tocmai de aceea şi avizul CSM-ului este consultativ. Nu este obligatoriu pentru preşedinte, pentru că, în momentul în care a semnat decretul de numire pe funcţie, că e şef de secţie, că e adjunct, că e şef de departament, că e procuror general, preşedintele îşi asumă răspunderea pentru desemnare şi nu are scuza ‘vedeţi, nu merge deloc cu lupta împotriva corupţiei dar dacă aşa a ieşit din concurs?!’ Aceasta este motivaţia pentru care am cerut primului-ministru, în procesul de desemnare, să urmeze exact legea”, a conchis preşedintele.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.