ANM: Vreme frumoasă, cu maxime între 8 şi 20 de grade, dar ploile rămân prezente, în următoarele două săptămâni

0

Meteorologii estimează, pentru următoarele săptămâni, temperaturi maxime exclusiv pozitive apropiate de normalul perioadei, valorile termice încadrându-se între 8 şi 20 de grade Celsius în întreaga ţară.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, în perioada 8-22 aprilie, deşi temperatura aerului va fi plăcută pe întreg intervalul de prognoză, în majoritatea zonelor se vor semnala precipitaţii destul de însemnate cantitativ.

În zona Banatului, până pe 12 aprilie, temperaturile medii diurne vor marca o creştere destul de importantă, de la 8 la 20 de grade. Ulterior, după două zile de uşoară scădere, se vor atinge 16 grade, iar în săptămâna 15-21 aprilie, vor fi mici variaţii în jurul valorii de 18 grade Celsius. Temperaturile medii nocturne ale regiunii vor avea o evoluţie în acelaşi sens, şi anume, iniţial, o creştere de la valori în jur de 3 grade spre 8 grade, ce se vor atinge pe 13 aprilie, apoi două nopţi de scădere până la 5 grade, pentru ca, în a doua parte a intervalului de prognoză, să avem o oarecare staţionaritate a acestora în ecartul 6-7 grade Celsius. În următoarele două săptămâni, ploile slabe pot fi prezente zilnic, dar în intervalele 10-11 aprilie şi 13-14 aprilie vor fi posibile şi ploi moderate din punct de vedere cantitativ.

Pentru regiunea Crişanei, între 8 şi 12 aprilie, temperaturile medii diurne vor creşte de la 9 la 18 grade, apoi urmează o scădere uşoară spre 15 grade, ce se vor atinge în 14 aprilie, iar în săptămâna 15-21 aprilie se vor menţine în fiecare zi valori termice medii foarte apropiate de 17 grade. În ceea ce priveşte temperaturile medii nocturne, se estimează, până pe 13 aprilie, o creştere de la 2 grade spre 8 grade, urmată de o scădere spre 5 grade, pe 15 aprilie. În a doua parte a intervalului de prognoză se conturează o medie regională nocturnă ce poate avea doar mici variaţii în jurul valorii de 6 grade Celsius. Pe tot parcursul intervalului de prognoză se vor semnala ploi, acestea fiind mai însemnate cantitativ în intervalele 9-11 aprilie, 12-14 aprilie şi 15-16 aprilie.

Conform prognozei ANM, în regiunea Transilvaniei, procesul de încălzire a vremii din intervalul 8-12 aprilie va însemna trecerea de la 9 grade spre valori termice diurne de 17 grade. În următoarele trei zile, va exista o răcire nesemnificativă, cu trecerea printr-un minim de 14 grade în data de 14 aprilie şi revenirea la 17 grade, pe 16 aprilie, valoare ce va rămâne constantă pe parcursul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile medii nocturne vor scădea spre limita îngheţului, de la 2 grade (pe 8 aprilie) până aproape de zero grade în data de 9 aprilie. Între 10 şi 14 aprilie, valorile termice din timpul nopţii vor creşte până la 6 grade. Urmează o scădere a temperaturilor minime spre 2 grade (pe 15 şi 16 aprilie), iar între 17 şi 21 aprilie vor fi mici variaţii în jurul a 3 grade. În intervalul de prognoză analizat, ploile slabe se pot semnala zilnic, iar în intervalele 10-11 aprilie,13-15 aprilie, 16-18 aprilie şi 20-21 aprilie pot fi şi ploi mai însemnate cantitativ.

În zona Maramureşului, între 8 şi 12 aprilie temperaturile medii diurne vor creşte de la 9 la 17 grade Celsius, după care se prefigurează o scădere uşoară spre 14 grade (în data de 14 aprilie) şi revenirea la 17 grade, pe 15 aprilie. Pentru intervalul 16-21 aprilie nu se întrevăd modificări semnificative ale temperaturilor medii diurne, ci doar o încadrare în 16-17 grade Celsius. Pentru temperaturile medii nocturne se estimează valori regionale destul de mici între 8 şi 11 aprilie, când acestea vor fi de 1-3 grade Celsius. Ulterior, evoluţia acestora va fi ceva mai favorabilă şi nu se va mai coborî sub 4 grade, iar în celelalte nopţi se vor înregistra medii de 5-7 grade. Vor cădea ploi aproape zilnic, cu o probabilitate mai mare de a se totaliza şi cantităţi mai însemnate în intervalele 9-15 aprilie, 16-18 aprilie şi 20-21 aprilie.

În Moldova, încălzirea vremii din intervalul 8-13 aprilie se va traduce prin creşterea valorilor medii termice diurne de la 8 la 18 grade Celsius. Pe 14 şi 15 aprilie se va resimţi o uşoară răcire la trecerea spre 15 grade, însă în intervalul 16-21 aprilie temperaturile medii diurne vor varia destul de puţin, respectiv între 16 şi 17 grade. Temperaturile medii nocturne vor coborî uşor sub limita îngheţului în data de 9 aprilie, pornind de la 2 grade, pe 8 aprilie. Începând cu data de 10 aprilie, acestea vor creşte semnificativ, atingându-se 7 grade Celsius pe 14 aprilie. În zilele de 15 şi 16 aprilie va exista uşoară scădere a temperaturilor minime până spre spre 4 grade Celsius, dar între 17 şi 22 aprilie vor fi doar mici variaţii în jurul mediei regionale de 5 grade. Între 9 şi 21 aprilie, ploile vor fi slabe, însă izolat se pot semnala şi lapoviţe în prima zi. Cantităţile de apă vor fi, în general, moderate şi se pot cumula în intervalele 10-11 aprilie şi 13-15 aprilie.

Potrivit prognozei ANM, în zona Dobrogei, vremea se va încălzi între 8 şi 13 aprilie, când valorile medii termice diurne vor creşte de la 9 la 16 grade. În intervalul 14-16 aprilie, se va resimţi o uşoară răcire până spre 14 grade Celsius, iar între 17 şi 21 aprilie temperaturile medii diurne regionale vor fi cvasi-constante, între 15 şi 16 grade Celsius. Temperaturile medii nocturne vor coborî de la 5 grade, în data de 8 aprilie, la 2 grade în 9 aprilie, apoi vor creşte semnificativ până la 9 grade pe 14 aprilie. Între 15 şi 18 aprilie, minimele termice nocturne vor coborî spre 6 grade, iar din 18 până pe 21 aprilie acestea vor avea doar mici variaţii în jurul mediei regionale de 7 grade. În intervalul de prognoză zilnic pot fi ploi slabe, iar în intervalele 10-11 aprilie şi 13-15 aprilie cantităţile de apă căzute vor fi, în general, moderate cantitativ.

În zona Munteniei, vremea se va încălzi semnificativ între 8 şi 13 aprilie, când se va produce creşterea valorilor medii termice diurne de la 10 la 20 de grade. Pe 14 şi 15 aprilie se va resimţi o uşoară răcire prin trecerea la 16 grade, însă în intervalul 16-21 aprilie temperaturile medii diurne vor varia destul de puţin în jurul valorii de 18 grade. La începutul intervalului de prognoză temperaturile medii nocturne vor coborî de la 5 la 2 grade (în data de 9 aprilie), după care vor creşte până spre 14 aprilie. Pe 15 şi 16 aprilie va fi o uşoară răcire, astfel încât valorile termice nocturne vor scădea spre 5 grade. În intervalul 17-21 aprilie, acestea vor avea doar mici variaţii în jurul mediei de 6 grade. Pe parcursul intervalului de prognoză, zilnic, vor fi posibile ploi slabe, iar în intervalele 10-11 aprilie, 13-15 aprillie, 16-17 aprilie şi 20-21 aprilie pot fi ploi mai însemnate cantitativ.


În Oltenia, procesul de încălzire a vremii, între 8 şi 13 aprilie, va fi important şi se va traduce prin creşterea valorilor medii termice diurne de la 8 la 20 de grade. Pe 14 şi 15 aprilie se va resimţi o uşoară răcire la trecerea spre 17 grade, iar în intervalul 16-21 aprilie temperaturile medii diurne vor varia destul de puţin în jurul valorii de 18 grade Celsius. La începutul intervalului, temperaturile medii nocturne vor coborî de la 5 la 3 grade, iar începând cu 10 aprilie acestea vor creşte treptat până la 8 grade, pe 14 aprilie. Pe 15 şi 16 aprilie va fi o uşoară răcire, astfel că valorile termice nocturne vor scădea spre 5 grade, iar în intervalul 17-21 aprilie acestea vor avea doar mici variaţii în jurul mediei regionale de 6 grade Celsius. Pe parcursul intervalului de prognoză zilnic vor fi posibile ploi slabe, iar în intervalele 7-8 aprilie, 13-15 aprilie, 16-17 aprilie şi 20-21 aprilie pot fi ploi moderate cantitativ.

La munte, în prima săptămână a intervalului de prognoză, temperaturile diurne vor creşte, în medie, de la 2 la 10 grade Celsius. O uşoară răcire se va resimţi în zilele de 14 şi 15 aprilie, când acestea vor scădea spre 7 grade. Pentru intervalul 16-21 aprilie se aşteaptă mici variaţii în jurul mediei termice diurne de 9 grade. Temperaturile medii nocturne se vor menţine sub limita îngheţului până pe 12 aprilie, ceea ce este normal pentru regiunile înalte în această perioadă a anului. Începând cu 13 aprilie acestea vor fi uşor pozitive, în jurul mediei de un grad. Temporar, vor cădea ploi la altitudini mai mici de 1.700 metri, iar la altitudini mai mari, mai ales la începutul intervalului, se vor semnala şi lapoviţe sau ninsori. Precipitaţiile pot fi mai însemnate cantitativ în intervalele 9-11 aprilie, 13-15 aprilie şi 20-21 aprilie.

Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 7-22 aprilie 2013, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.