Băncile olandeze ING şi ABN AMRO ar fi ajutat la crearea a zeci de companii offshore în paradisuri fiscale

0

Băncile olandeze ING şi ABN AMRO au ajutat la crearea a zeci de companii offshore în paradisuri fiscale, afirmă sâmbătă cotidianul Trouw, fără a se pronunţa cu privire la legalitatea acestei practici, relatează AFP.

Cele două bănci au înregistrat zeci de companii, pentru clienţii lor, în Insulele Virgine britanice, Insulele Cook şi Insula Labuan din Malayezia, scriu cei doi ziarişti ai cotidianului, care au participat la ancheta jurnalistică mondială condusă de consorţiul independent de jurnalism de investigaţie, ICIJ, cu sediul la Washington.

Potrivit cotidianului, ING ar fi creat mai multe întreprinderi pentru miliardarul indonezian Eddy William Katuari, familia sa şi partenerii săi comerciali. Nu este totuşi clar dacă aceste societăţi au fost utilizate pentru a evita impozitele indoneziene, adaugă cei doi ziarişti.

Trouw afirmă, de asemenea, că a găsit numele a 21 de foşti şi actuali membri ai consiliului de administraţie al ING în documentele a două firme fiduciare, specializate în fondarea şi gestiunea de societăţi implantate în paradisuri fiscale pentru companii internaţionale şi persoane fizice bogate.

O anchetă jurnalistică mondială a făcut publice săptămâna aceasta numele unor personalităţi aparent legate de companii offshore în paradisuri fiscale.

Trezorierul preşedintelui francez Francois Hollande în timpul campaniei prezidenţiale din 2012, Jean-Jacques Augier, este şi el menţionat de ICIJ.
Le Monde a dezvăluit în ediţia de sâmbătă că băncile franceze BNP Paribas şi Credit Agricole au ajutat la crearea de societăţi offshore în paradisuri fiscale în anii 1990 şi 2000, prin intermediul unor filiale cu sediul îndeosebi în Asia.

ABN Amro şi ING, citate în articolul din Trouw, au reacţionat afirmând că nu au cooperat niciodată în vederea unei evaziuni fiscale.

‘Societăţile sunt create pentru clienţi internaţionali şi se supun legislaţiei locale şi internaţionale’, a reacţionat ABN Amro.

ING a dat asigurări că nu are nicio dovadă că cei 21 de membri, foşti sau actuali, ai consiliului său de administraţie numiţi în dosarele anchetei sunt implicaţi personal în tranzacţii. Banca dă asigurări, de asemenea, potrivit aceleiaşi surse, că autorităţile locale cer uneori înscrierea membrilor consiliului în filialele locale.

‘Trouw nu a putut găsi dovezi de comportament îndoielnic din partea membrilor consiliului ING’, recunosc ziariştii.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.