Brăila: Restricţii pe bacurile care traversează Dunărea pentru autovehiculele care depăşesc şapte tone

0

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Brăila a decis să interzică traversarea cu bacul a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de şapte tone, din judeţul Brăila spre judeţul Tulcea, pe la punctul de trecere din Vadul Ghecetului.

Măsura este motivată de codul galben de inundaţii pe Dunăre, emis de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, valabil până vineri, 12 aprilie, precum şi de o hotărâre a CJSU Tulcea, prin care se interzice circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de şapte tone pe digul şosea Smârdan – Măcin. Un echipaj al Inspectoratului de Poliţie Brăila asigură paza, la trecerea bac spre Smârdan, în vederea respectării acestei restricţii.

La Brăila, nivelul Dunării se menţine sub cota de inundaţii, care este de 610 centimetri, însă spre sfârşitul acestei săptămâni este posibil ca această cotă să fie depăşită, având în vedere prognozele hidrologice care indică o creştere a nivelului apei fluviului.

Circulaţia este interzisă în judeţul Brăila pe lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor, cu excepţia digului Brăila-Galaţi, respectiv DN 22B, potrivit deciziei luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.

În afară de interzicerea circulaţiei pe diguri, s-a mai decis pornirea a 27 de pompe de desecare, pentru evacuarea apei de pe terenurile cu băltiri, monitorizarea permanentă a digurilor de către echipe ale Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila, avertizarea Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă riverane fluviului Dunărea privind evoluţia cotelor şi debitelor, informarea populaţiei privind evoluţia cotelor Fluviului Dunărea şi a râurilor care tranzitează judeţul şi executarea de lucrări de curăţare a şanţurilor de scurgere din gospodării şi de la drumul de acces în gospodărie, de resturi menajere şi gunoi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.