Dragnea: Majoritatea zdrobitoare din PSD susţine demersurile lui Victor Ponta

0

Vicepremierul Liviu Dragnea a susţinut duminică, 7 aprilie, într-o emisiune la Antena 3, că premierul Victor Ponta trebuia să facă propunerile pentru şefia parchetelor, subliniind că numirea politică ar fi afectat credibilitatea instituţiilor şi a României.

 ”În ceea ce priveşte decizia controversată şi presiunea simpatizanţilor USL, eu nu pot să spun că gestul făcut de Victor Ponta, acţiunea lui Victor Ponta a fost primită cu urale în rândul simpatizanţilor USL, dar parcă nu aş putea spune că este o dezamăgire din asta cruntă. Eu, întâmplător, am fost prin ţară în ultimele zile şi m-am întâlnit cu mii de oameni. Nu a fost o preocupare foarte mare. Sigur că oamenii au vrut să înţeleagă ce s-a întâmplat. Eu am încercat să îi lămuresc şi voi încerca în permanenţă să îi lămuresc, şi prin ieşiri publice, şi în discuţii directe, că nu sunt de acord, că nu suntem de acord ca aceste discuţii să se facă politic, să facem numiri politice, să ne strângem la partid, de exemplu PSD-ul, şi să ne gândim cam ce propuneri să facem şi după aceea să mergem la PNL şi să negociem cu PNL-ul, şi cu PC-ul, şi cu UNPR-ul, ei pe ai lor, noi pe ai noştri, şi după aceea să iasă un mixt, rezultat al unei negocieri politice”, a explicat Dragnea.

Secretarul general al PSD a arătat că Victor Ponta a fost asigurat de sprijinul partidului în acest sens şi a punctat că nu există nicio fisură în interiorul social-democraţilor.

”L-am asigurat de tot sprijinul în partid şi creăm condiţiile să ia deciziile pe care le crede de cuviinţă, să ia toate informaţiile, aşa cum ştie să le ia, din sistem, din toate mediile şi să poată face propuneri în care el să creadă şi pe care să şi le asume. Asta a fost şi rămâne poziţia PSD şi nu este niciun fel de fisură sau de deranj în interiorul partidului, ba dimpotrivă, cred că şi evoluţiile din ultimele zile, ieşirea preşedintelui, ieşirea dlui Daniel Morar, comunicate de la anumite ambasade… Cred că poate încep să mai lămurească lucrurile şi, în principal, faptul că: unu, Victor Ponta trebuia să facă aceste propuneri pentru că încă nu ştiu câte luni de zile de instabilitate, nu îi făcea bine; iar doi, nu ştiu dacă sunt chiar aşa îngrozitoare (n.r. – propunerile), eu nu îi cunosc pe niciunul şi nici nu vreau să îi cunosc”, a adăugat Dragnea.

În context el a spus că, în opinia sa, ar fi ultimul bănuit că ar fi putut să propună nume la şefia DNA.

”Deocamdată eu sunt anchetat de DNA pentru dosarul referendumului. (…) Deci, dacă eu nu reacţionez şi încerc eu să conving alţi oameni că ceea ce a făcut Victor Ponta este în regulă, poate chiar este în regulă”, a mai spus Dragnea.

La remarca realizatorului emisiunii despre ”modul” în care a acţionat Ponta şi faptul că nu l-a consultat pe copreşedintele USL Crin Antonescu cu privire la decizia sa, vicepremierul a replicat: ”Dar eu nu aş fi atât de sigur. Nu aş fi aşa sigur că nu s-au consultat”.

”Eu am înţeles ce spuneţi dvs, nuanţa dintre consultat şi informat. (…) O discuţie au avut, sau poate mai multe discuţii au avut, ei doi. Nu le-am numărat nici eu, nici alţii sau, mă rog, poate alţii le-au numărat. Dar au discutat. Că s-au înţeles, că nu s-au înţeles, că a fost informare, că a fost consultare, nu cred că a fost decât pur şi simplu informare şi am plecat.

Probabil că au discutat, mai mult, mai puţin. Unul a avut o părere, altul a avut altă părere. Dar, până la urmă, asumarea responsabilităţii trebuia să o aibă ministrul Justiţiei şi interimar este acum Victor Ponta. (…) Eu personal îl susţin în totalitate şi îl susţin în demersul pe care l-a făcut şi vreau să vă spun, nu pot să spun în unanimitate, că nu ştie nimeni ce înseamnă un partid, dar majoritatea zdrobitoare din PSD susţine demersurile lui Victor Ponta, inclusiv acest demers. (…) Aş fi fost foarte îngrijorat dacă premierul ar fi avut dubii (…). Faptul că în sinea lui crede că a făcut bine, cel puţin pe termen mediu şi pe termen lung, pe mine asta mă mulţumeşte foarte mult”, a conchis Liviu Dragnea. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.