Oficial CE: România trebuie să-şi îmbunătăţească acea capacitate de implementare a fondurilor europene

0

România trebuie să ia măsuri pentru îmbunătăţirea capacităţii de implementare a fondurilor europene şi să facă o reformă administrativă publică pentru o mai bună absorbţie a acestora, a declarat, luni, într-o conferinţă desfăşurată la Universitatea Politehnica din Bucureşti, directorul pentru economia socială de piaţă în statele membre al Fondului Social European, Peter Stub Jorgensen.

Potrivit acestuia, România are nevoie de rezolvarea problemelor de „ineficienţă, superreglementare şi luare a deciziilor”.

„Este nevoie de o coordonare mai bună a politicilor. În sectorul public trebuie să existe personal potrivit, competent şi profesionist”, a spus Jorgensen, în opinia căruia, cei care lucrează cu fonduri europene trebuie să o facă de plăcere.

În opinia sa, România are nevoie de o strategie de ocupare în sectorul public. În ceea ce priveşte cadrul juridic Peter Stub Jorgensen consideră că sunt necesare reglementări mai bune, reducerea birocraţiei, dar şi realizarea de analiză de impact.

„România trebuie să se concentreze pe o reformă publică strategică”, a declarat oficialul european.

Jorgensen a mai spus că România a reuşit să cheltuie doar 16% din alocările pentru Fondul Social European puse la dispoziţie de Uniunea Europeană.

„România nu a reuşit să cheltuie toţi banii pe care UE i-a pus la dispoziţie pentru Fondul Social European. România a cheltuit 16% din alocările pentru Fondul Social European”, a spus Jorgensen.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.