SUA „nu ar fi surprinse” de lansarea unei rachete nord-coreene

0

Statele Unite ale Americii ‘nu ar fi surprinse’ de lansarea unei rachete de către Phenian, a afirmat vineri, 5 aprilie,  Casa Albă, după ce regimul comunist a transportat două rachete balistice pe coasta orientală a ţării.

‘Nu am fi surprinşi să îi vedem acţionând în acest fel’, a declarat Jay Carney, citat de AFP. El a amintit faptul că această ţară a mai efectuat astfel de tiruri în trecut. Cu ocazia conferinţei sale cotidiene de presă, purtătorul de cuvânt a reiterat apelul Washingtonului către autorităţile nord-coreene pentru ca acestea să ‘pună capăt provocărilor’.

Potrivit unui responsabil al guvernului sud-coreean ‘s-a confirmat că Nordul a transportat în tren, la începutul săptămânii, două rachete Musudan, cu rază medie de acţiune, spre coasta de est şi le-a instalat pe vehicule echipate cu dispozitive de lansare’.

Racheta Musudan, prezentată în public pentru prima dată cu ocazia unei defilări militare în octombrie 2010, ar avea teoretic o rază de acţiune de 3.000 de kilometri, ce ar putea atinge Coreea de Sud sau Japonia.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.