Beyonce şi Jay-Z, criticaţi pentru că au ales Cuba pentru a-şi sărbători 5 ani de căsnicie

0

Beyonce şi Jay-Z şi-au sărbătorit cea de-a 5-a aniversare a nunţii, în urmă cu o săptămână, în Cuba, escapadă romantică intrată în vizorul criticilor care îi acuză pe cei doi că au ales tocmai această ţară comunistă în care nu sunt respectate drepturile omului, conform TMZ.com.

Cei doi au vizitat Havana alături de mamele lor şi au fost asaltaţi de fani, fiind necesară intervenţia poliţiei pentru menţinerea ordinii.

Cetăţenii americani nu au voie să meargă în Cuba în scopuri turistice, fiind necesară eliberarea unei autorizaţii speciale din partea autorităţilor de la Washington. În mod ironic, Beyonce şi Jay-Z au mers în Cuba la invitaţia Ministerului Turismului din această ţară.

O sumedenie de voci critice îi acuză acum pe cei doi cântăreţi că au dat dovadă de „lipsă de sensibilitate” pentru că au ales Cuba drept destinaţie.

„Acolo sunt femei bătute zilnic, femei care sunt în închisoare fără motiv… oameni care luptă epntru libertate”, a comentat Mauricio Claver-Carone, directorul Comitetului politic de acţiune US-Cuba Democracy. „Este o lipsă de sensibilitate greu de înţeles”, a mai adăugat el pentru TMZ.com.

Restricţiile privind călătoriile în Cuba au fost slăbite în urmă cu câţiva ani, însă călătoriile în vacanţă acolo pentru cetăţenii americani sunt încă interzise. Pentru a putea ocoli aceste restricţii, cetăţenii americani trebuie să facă un ocol spre Cuba, prin Canada sau Mexic. În schimb, călătoriile din motive educaţionale sau culturale sunt permise.

(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.