Coreea de Nord: Ar fi fost încheiate pregătirile pentru lansarea unei rachete balistice

0

Coreea de Nord ar fi finalizat pregătirile pentru lansarea unei rachete balistice, care ar putea fi efectuată miercuri, 10 aprilie, relatează agenţia de presă Yonhap, citând o sursă din serviciile de informaţii sud-coreene.

‘În baza informaţiilor obţinute, putem concluziona că Nordul a finalizat pregătirile pentru testarea unei noi rachete’, a declarat interlocutorul agenţiei menţionate de presă, indicând că, din punct de vedere tehnic, lansarea ar putea fi efectuată peste o zi (miercuri).

Coreea de Sud şi SUA intenţionează să urmărească zborul rachetei nord-coreene. Seulul a mobilizat deja două nave militare dotate cu sisteme antirachetă, iar Japonia a desfăşurat de asemenea două nave cu sisteme asemănătoare în Marea Japoniei. Tokyo se pregăteşte de interceptarea rachetei nord-coreene sau fragmente din aceasta în cazul căderii pe teritoriul nipon.

Seulul a informat la sfârşitul săptămânii trecute că pe coasta de est a Coreii de Nord au fost transportate cel puţin două rachete balistice. Una din ele a fost montată pe un vehicul echipat cu un dispozitiv de lansare, locul în care aceasta se află nu este cunoscut.

Experţii sunt de părere că aceasta ar fi o rachetă balistică de tipul Musudan, cu o rază de acţiune estimată la 3.000-4.000 km. Teoretic, aceasta poate lovi ţinte de pe teritoriul Japoniei şi chiar baza americană din Guam (Oceanul Pacific). Până acum Coreea de Nord nu au mai testat astfel de rachete.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.