Croitoru (BNR): Guvernatorul BNR a identificat două atacuri speculative asupra monedei naţionale

0

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a identificat două atacuri speculative asupra monedei naţionale, respectiv unul în 1999 şi altul în 2008, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului.

„În România, patru zile consecutive de depreciere cu mai mult de 1% a monedei este urmată de o modificare relativ imediată în rezerve. Acesta ar fi indicele guvernatorului Isărescu. Se dovedeşte din 1999 şi până acum că a funcţionat. El a identificat, după părerea mea, două atacuri speculative care au existat în România în 1999, cred că în martie, şi în octombrie 2008”, a spus Croitoru.

Potrivit acestuia, degeaba sunt instituite reguli fiscale, cum au fost instituite la nivelul Uniunii Europene, „dacă nu se rupe această garanţie implicită care există în sectorul privat, pentru că la un moment dat sectorul public va interveni”.

„Dacă situaţia devine prea gravă în sectorul public, intervine. Poate că asta ar trebui să scriem în Constituţie că dacă se mai întâmplă ceva rău nu intervenim să salvăm pe nimeni. Atunci poate comportamentele private se vor schimba într-un sens care v-ar ajuta foarte mult”, a explicat Lucian Croitoru.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.