INS: Sacrificările la animale de carne şi păsări au scăzut în februarie 2013

0

Numărul bovinelor şi porcinelor sacrificate în februarie 2013 în România a scăzut cu 2% şi, respectiv, cu 4,4%, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică.

 La ovine şi caprine s-a înregistrat o creştere de 42,3% şi, respectiv, 41,5%, comparativ cu ianuarie.

În unităţile industriale specializate s-au înregistrat scăderi de 10%, respectiv cu 6,2% la numărul de bovine sacrificate şi greutatea în carcasă. În luna februarie 2013, ponderea bovinelor sacrificate în unităţile industriale specializate a fost de 18% din totalul sacrificărilor de bovine, faţă de ianuarie.

Greutatea în carcasă a porcinelor sacrificate a scăzut cu 4%. Sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate au reprezentat 82% din totalul porcinelor sacrificate, în februarie 2013.

Numărul total de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 42,3%, respectiv cu 41,5%, tăierile în unităţile industriale specializate, care au o pondere de 2% din totalul sacrificărilor de ovine şi caprine, au rămas constante, iar greutatea în carcasă a acestora a crescut cu 13,2%.

Numărul total al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au scăzut cu 9,8%, respectiv cu 9,5%. În unităţile industriale specializate s-au realizat 85% din totalul tăierilor de păsări. Sacrificările în acest tip de unităţi au scăzut atât la numărul de păsări sacrificate cât şi la greutatea în carcasă a acestora cu 9,8%.

Calculat comparativ februarie 2013 – februarie 2012, numărul total de bovine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 2%, respectiv cu 6,3%. Sacrificările de bovine în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 28,6%, respectiv cu 26,3%.

Comparativ cu februarie 2012, în februarie 2013 numărul total de porcine sacrificate a scăzut cu 1,9%, iar greutatea în carcasă a acestora a crescut cu 4,0%. Sacrificările de porcine în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut cu 2%, respectiv cu 8%.

De asemenea, numărul total de ovine şi caprine sacrificate şi greutatea lor în carcasă au scăzut cu 8,2%, respectiv cu 6,3%. Sacrificările de ovine şi caprine în unităţile industriale specializate şi greutatea lor în carcasă au crescut de 2 ori, respectiv de 3,3 ori.

Numărul total al păsărilor sacrificate a scăzut cu 7,1%, iar greutatea în carcasă a acestora a crescut cu 10%. În unităţile industriale specializate s-au înregistrat creşteri atât la numărul păsărilor sacrificate cât şi la greutatea în carcasă a acestora cu 1,7%, respectiv cu 4,6%.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.