Cel mai mare târg de panificaţie de pe piaţa autohtonă de profil, GastroPan, îşi deschide joi porţile

0

GastroPan, cel mai mare târg de panificaţie, cofetărie şi alimentaţie publică organizat pe piaţa autohtonă de profil şi unul dintre cele mai importante din Europa Centrală şi de Est, îşi deschide joi porţile în cadrul centrului Exporom din oraşul Pantelimon – Ilfov.

Ediţia a V-a a expoziţiei se desfăşoară pe o suprafaţă de peste 10.000 mp, în perioada 11-14 aprilie 2013, organizatorii mizând pe un număr de 20.000 de vizitatori.

Oferta largă de echipamente, ingrediente şi tehnologii expusă la GastroPan, demonstraţiile practice susţinute de specialişti premiaţi la nivel internaţional şi concursurile care vor desemna pâinea, tortul şi Îngheţata Anului, transformă expoziţia într-un spaţiu al inovaţiei şi al creativităţii.

Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc joi, la ora 10:30, momentul fiind precedat de o conferinţă de presă, de la ora 9:30, în prezenţa liderilor asociaţiilor de specialitate Aurel Popescu – presedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Viorel Marin – preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit şi Panificaţie (ANAMOB), Ilonka Boldizsár – vicepreşedintele Uniunii Internaţionale a Brutarilor (UIB), Ştefan Bercea – preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism din România (ANBCT) şi Dumitru Burtea – preşedintele Asociaţiei Euro-Toques România.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.