Consiliul Europei are rezerve faţă de proiectul legii retrocedării proprietăţilor confiscate de regimul comunist

0

Guvernul român a aprobat miercuri un nou proiect de lege a retrocedării proprietăţilor confiscate de regimul comunist, asigurând că acesta este conform cu recomandările Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), dar Consiliul Europei a exprimat, în aceeaşi zi, o serie de rezerve faţă de actul normativ pentru care executivul îşi va asuma răspunderea săptămâna viitoare în parlament, relatează AFP.

Într-o analiză publicată miercuri, după consultările cu responsabilii români, Consiliul Europei apreciază că ‘proiectul de lege ridică un număr deloc neglijabil de probleme şi de semne de întrebare, care pot constitui un obstacol în validarea noului mecanism de către Comitetul de Miniştri, în cadrul procedurii de executare a dispoziţiei pilot, şi de CEDO, în viitoarele speţe pe această temă’.

‘În absenţa unor justificări pentru soluţiile avute în vedere, rămân în continuare îndoieli legate de viabilitatea mecanismului de restituire (în natură sau echivalent) propus’, subliniază Consiliul Europei.

Potrivit textului adoptat, proprietarii ale căror bunuri nu pot fi retrocedate în natură vor primi puncte echivalente cu valoarea imobilului. Acestea vor putea fi folosite pentru a achiziţiona bunuri ce vor fi vândute de Stat la licitaţie începând cu 1 ianuarie 2016.

Proprietarii vor trebui să participe la cel puţin două astfel de licitaţii pentru a putea să solicite, începând cu 1 ianuarie 2017, să primească despăgubiri băneşti, iar plata acestora va fi eşalonată pe şapte ani. Cum unii deţinători ai acestor puncte ar putea prefera să le vândă unor terţi pentru a încasa rapid o sumă de bani, chiar şi modică, guvernul va impozita cu 85% bunurile retrocedate dacă beneficiarii sunt intermediari care au achiziţionat astfel de drepturi.

De asemenea, proprietarii care vor obţine bunuri de interes public, precum şcoli sau spitale, vor fi obligaţi să nu schimbe destinaţia acestora timp de cel puţin 25 de ani.

Fostul guvern de centru-dreapta a redactat, anul trecut, un proiect de lege încă şi mai controversat, care prevedea plafonarea indemnizaţiilor la 15% din valoarea bunurilor şi excludea restituirile în natură, mai notează AFP.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.