Pilotul TAROM prins băut a fost condamnat de un tribunal britanic la trei luni de închisoare cu suspendare

0

Radu Cristea, pilotul TAROM care a fost prins băut în momentul în care se pregătea să urce la manşa unui avion de pasageri Airbus 318 de pe aeroportul Heathrow, din Londra, către Bucureşti, a primit miercuri o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare, după ce instanţa a făcut cunoscut faptul că dacă românul va merge la închisoare el riscă să îşi piardă slujba, informează Daily Mail.

Ofiţerii de securitate de pe aeroportul londonez şi-au dat seama că pilotul român, în vârstă de 38 de ani, consumase alcool în momentul în care acesta se pregătea de îmbarcare.

El a chemat poliţia, care l-a testat pentru consum de alcool chiar în cabina de pilotaj înainte de a decola spre Bucureşti cu 30 de pasageri la bord. Rezultatele testării ar fi indicat o alcoolemie de patru ori mai mare decât limita legală admisă de 0,2 la mie şi pilotul a fost arestat.

Interogat de poliţie, Radu Cristea a declarat că în seara precedentă a băut trei pahare mari de vin înainte de a se culca şi nu şi-a dat seama că nu ar fi trebuit să piloteze avionul a doua zi.

Miercuri, tribunalul a decis ca pilotul român să plătească 300 de lire sterline drept cheltuieli de judecată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.