Absolvenţi de Drept din SUA dau universităţile în judecată pentru că nu găsesc de lucru în branşă

0

Absolvenţi de Drept din SUA au întreprins o acţiune legală comună împotriva a douăzeci de universităţi de drept pentru a le fi creat false expectative de angajare în branşă cu date neactualizate, notează vineri ziarul El Pais.

Cory Bennett, absolventă a Universităţii San Francisco School of Law, nu a crezut vreodată că după atâţia ani de studiu pentru a deveni avocată şi peste 150.000 de dolari investiţi va ajunge să lucreze la magazinul Macy’s cu zece dolari pe oră.

Povestea ei seamănă cu cea a miilor de absolvenţi de Drept din SUA care în fiecare an optează să studieze la facultăţi de prestigiu. Acestea îşi atrag clienţii cu date atractive de angajare, prezentând o rată de 90% a studenţilor integraţi pe piaţa muncii. Un miraj care în multe cazuri contrastează cu realitatea dură a pieţei suprasaturate de avocaţi şi de puternica concurenţă a Internetului. După mai multe luni de căutari fără rezultat, proaspeţii absolvenţi sunt obligaţi să accepte primul loc de muncă care li se oferă: în restaurante sau în magazine. Ei încearcă astfel să-şi achite o parte din împrumuturile de la bănci făcute pentru finanţarea studiilor, în condiţiile în care taxele de şcolarizare depăşesc uneori peste 100.000 de dolari.

‘Să aranjeze tricourile la Macy’s este soarta care îi aşteaptă pe mulţi’, asigură avocatul J.R Parker, reprezentant al unora dintre cei care au întreprins acţiunea legală în California. Cum vor putea restitui împrumutul, cu zece dolari pe oră, este întrebarea care îi preocupă pe toţi. Situaţia a devenit atât de dificilă încât absolvenţii au demarat acţiunea cu ajutorul avocaţilor Strauss şi Anziska, care au considerat că ‘facultăţile au încălcat legile de protecţie a consumatorului din statele în care operează oferind date neadevărate privind procentul studenţilor care găsesc un loc de muncă în branşă după absolvire. Reclamanţii spun că centrele universitare ştiau că cifrele nu sunt reale, dar le-au menţinut pentru a atrage mai mulţi studenţi. Dacă ar fi ştiut adevărul, mulţi dintre ei nu s-ar mai fi înscris’.

În California, unde legile privind protecţia consumatorului sunt mai stricte decât în alte state, au fost admise cinci reclamaţii prezentate împotriva universităţilor San Francisco’s Golden Gate University, Southwestern, San Diego’s Thomas Jefferson, University of San Francisco şi California Western School of Low. Anul universitar costă în medie în aceste centre 40.000 de dolari. Dacă se va da curs reclamaţiilor, s-ar putea crea un precedent, nu doar în California, dar şi în alte state. Strauss şi Anziska susţin că ‘ scopul nu este doar de a-i compensa pe reclamanţi, ci şi de a schimba modul în care operează Facultăţile de Drept, şi de a nu se mai simţi nimeni înşelat sau frustrat în aşteptările sale privind găsirea unui loc de muncă conform studiilor pe care le-a urmat’.

Iar realitatea este că absolvenţii de Drept îşi găsesc tot mai greu de lucru în domeniu. Serviciile online şi programele software specializate, cu costuri mult mai mici şi cu termen de soluţionare mai scurt, suplinesc cu succes necesitatea de a angaja absolvenţi de drept. Un studiu realizat în 2011 arată că doar 55% dintre absolvenţi găsesc de lucru în branşă după nouă luni de la absolvire, în condiţiile în care în 2004 existau 50.0000 de locuri de muncă în plus faţă de 2010. Reducerea locurilor de muncă se traduce şi printr-o scădere a numărului de studenţi la Drept. Experţii spun că facultăţile care ocupă ultimele poziţii în ranking-ul celor mai bune facultăţi de Drept riscă să dispară şi că inclusiv cele mai bune vor fi afectate de reducerea numărului de studenţi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.