Aproape toată Germania este afectată de scandalul cărnii de cal nedeclarate din Olanda

0

Aproape toate landurile germane sunt afectate de noul scandal al cărnii de cal nedeclarate, distribuită de un angrosist olandez, a informat joi Ministerul Agriculturii şi Protecţiei Consumatorului, potrivit EFE.

Titularul acestui portofoliu, Ilse Aigner, nu a exclus posibilitatea de a se fi consumat deja carnea de vită amestecată cu carne de cal, însă a subliniat că aceasta nu constituie un pericol pentru sănătate.

Acum este important să se retragă de pe piaţă restul cărnii de cal nedeclarate provenite din Olanda, a spus oficialul german, care a adăugat că pe aceasta se axează ancheta în curs.

‘Niciodată nu se poate exclude nimic’, a răspuns Aigner, întrebată în legătură cu scandalul privind cele 50.000 de tone de carne de vită distribuite în toată Europa de un angrosist olandez şi posibil amestecată cu carne de cal.

În acest sens, ministrul a subliniat că s-au activat deja măsurile de control necesare.

Pentru moment, un număr total de 124 de distribuitori, întreprinderi de procesare, carmangerii au fost afectate în Germania de acest nou scandal al cărnii de cal nedeclarate, în aproape toate landurile, excepţie făcând doar Brema şi Saarland, potrivit datelor furnizate de sistemul UE de alertă rapidă pentru alimente.

Autoritatea olandeză pentru siguranţa alimentară (NVWA) a anunţat că aproximativ 50.000 de tone de carne de vită distribuite în toată Europa de un angrosist olandez ar fi putut fi amestecate cu carne de cal şi a cerut retragerea lor de pe piaţă.

Carnea a fost distribuită unui număr de 130 de cumpărători olandezi şi altor 370 din restul Europei, între ianuarie 2011 şi aceeaşi lună a anului 2013, fapt pentru care se consideră că o mare parte s-ar fi putut deja consuma.

Întreprinderea suspectată este Selten, cu sediul în localitatea Oss, care a fost deja supusă unor analize la începutul anului în cadrul investigaţiilor efectuate în întreaga Europă din cauza posibilei vânzări de carne de cal în locul cărnii de vită.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.