Cipru: Costurile planului de salvare au crescut de la 17,5 la 23 de miliarde de euro

0

Purtătorul de cuvânt al guvenului cipriot a confirmat joi că necesităţile Ciprului în cadrul programului de sprijinire au crescut de la 17,5 la 23 de miliarde de euro, transmite AFP.

‘Este un fapt că memorandumul din noiembrie vorbea de necesităţi de finanţare de aproximativ 17,5 miliarde de euro. Această cifră a ajuns în prezent la 23 de miliarde de euro’, a declarat purtătorul de cuvânt al guvenului cipriot, Christos Stylianides.

Conform acestor declaraţii, Ciprul va fi nevoit să găsească şase miliarde de euro în plus faţă de cele şapte miliarde de euro prevăzute în acordul preliminar convenit cu creditorii internaţionali. Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au acceptat să sprijine Ciprul cu 10 miliarde de euro.

Christos Stylianides nu a spus cum anume va strânge Ciprul cele 13 miliarde de euro, după ce autorităţile de la Nicosia s-au angajat deja să introducă măsuri de austeritate şi să restructureze sectorul bancar.

Cu toate acestea, Stylianides a precizat că vânzarea de aur din rezervele Băncii centrale este una din opţiuni.Guvernul cipriot a avansat diferite opţiuni, inclusiv aceasta. Aceasta este una din opţiuni, însă responsabilitatea aparţine Băncii centrale’, a declarat Stylianides.

Miniştrii de finanţe din zona euro ar urma să se reunească vineri la Dublin pentru a discuta detaliile pachetului de asistenţă financiară pentru Cipru.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.