Drepturi litigioase cumpărate cu 35.000 de dolari. Cesionarii au obţinut 53 milioane de euro

0

Premierul Victor Ponta a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă dedicată proiectului de lege vizând retrocedările, pentru care Guvernul urmează să îşi angajeze răspunderea, o serie de cazuri în care cesionării drepturilor litigioase au câştigat sume impresionante, menţionând situaţii în care drepturile au fost cesionate pentru 35.000 de dolari, iar cesionarii au obţinut în final 53 de milioane de euro.

„Vreau să ştiţi că adevăratul proprietar a cesionat pentru 35.000 de dolari acest drept. Următorul cesionar l-a cedat pentru 50.000 de dolari, iar în final cesionarii au primi 53.000.000 de euro. Deci pentru 50.000 de dolari, pe care i-au plătit proprietarului, cesionarii au obţinut în final 53.000.000 de euro. Nu cunosc în istoria omenirii o afacere de asemenea profitabilitate, nici că e vorba de petrol sau de orice altceva”, a remarcat primul ministru.

El a mai prezentat un alt caz, conform căruia în aprilie 2010 drepturile au fost cumpărate pentru 1,5 milioane de euro, iar în martie 2011 valoarea de despăgubire primită a fost de 88 de milioane de euro. În altă situaţie, a fost acordată o decizie de despăgubire de cinci milioane de euro, după ce cu o lună înainte drepturile litigioase au fost cumpărate cu 150.000 de euro.

„De la 900.000 de euro plătiţi fostului proprietar, la 7,7 milioane de euro obţinuţi de cesionar. Aici e într-adevăr un record. 10.000 de euro în octombrie 2009, în ianuarie 2010 – 1,5 milioane de euro. Trebuie să recunoaşteţi că performanţele din anii în care se tăiau pensiile şi salariile, că nu erau bani, performanţele aceloraşi autorităţi publice sunt impresionante”, a apreciat primul ministru.

El a citat şi cazul în care proprietarii au vândut drepturile cu 300.000 de euro, iar după trei luni cesionarii au obţinut patru milioane de euro. De asemenea a atras atenţia asupra faptului că în unele împrejurări, soluţionarea cu prioritate a unor dosare s-a făcut în mod clar şi direct.

„Cesionarul a plătit pentru drepturi 1,5 milioane de dolari, a invocat probleme medicale, şi a primit titlul de despăgubire în mai puţin de o lună, pentru 128 de milioane de euro. (…) Primăria Cluj Napoca în 2011 a stabilit recordul de eficienţă administrativă, în 27 ianuarie a emis dispoziţia. În martie s-a trimis la ANRP, deci cu toate avizele de legalitate. S-a cesionat 25% din dosar în aprilie pentru 100.000 de euro şi în mai 2011 s-au primit două milioane de euro pe cele 25%. Deci record absolut de eficienţă”, a declarat Victor Ponta.

El a mai citat şi alte cazuri, precum cel al unui fost proprietar care a primit raportul de evaluare pentru suma de 20.000.000 de euro, iar după cinci zile l-a vândut ca drept litigios cu 500.000 de euro. A existat de asemenea o situaţie în care un teren agricol de 50 ha a fost despăgubit cu 20 de milioane de euro, reprezentând o sumă de 400.000 de euro pentru un hectar agricol.

„La primăria Câmpia Turzii. Fostul proprietar cesionează dreptul către o persoană în martie 2010 pentru 500.000 de euro. Cesionarul obţine în mai 2010, la două luni după, 20 de milioane de euro, după ce plătise 500.000 de euro. Dosarele au fost tergiversate la nivel local şi ANRP până când s-a găsit cesionarul capabil. La ANRP s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor. Era dosarul 6.123 şi atunci ANRP a decis să le soluţioneze până la 6.200. Partea proastă este că a soluţionat acest dosar, dar 4.000 din cele 6.200 nu le-a mai soluţionat nici până în ziua de azi”, a exemplificat premierul.

El a mai afirmat că în măsura în care există elemente de încălcare a legii penale se vor face toate sesizările, a adăugat însă că, „din păcate, în acei ani, nu a considerat nimeni ca fiind nimic ilegal”.

Primul ministru a mai atras atenţia asupra faptului că, potrivit legii privind protecţia datelor personale, nu este permis să se dea publicităţii decât iniţialele celor care au primit aceste despăgubiri.

„Însă, în mod sigur, studiem un cadrul legal, prin care dvs să aveţi acces şi toată lumea să ştie de fapt, cine sunt marii beneficiari, cred că asta e important”, a completat primul ministru.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.